E culmea ca în faţa unui om iritat să reacţionăm la fel. E ca şi cum în faţa unui incendiu am turna combustibil! Totuşi, nervii nu vin când vrem noi şi nici nu este uşor să fii calm când cineva, gata nervos vine şi te agită, te face complice la starea lui. El crede că are toată dreptatea!
De ce se ajunge acolo? Consider că este un nivel avansat al unei stări de linişte aparentă. Ne ajung termenele limită din urmă şi începem să dăm vina pe cei din jur că ei nu se încadrează. Se strică pc-ul sau dispare un obiect şi imediat se caută ţapul ispăşitor. În multe din aceste cazuri vinovat era de fapt tot cel care stârnise furtuna dar… până nu se convinge singur de acest lucru e nevoie de asistenţă.
Dacă privim din punct de vedere al comunicării, vedem că de fapt ea lipseşte şi apare undeva pe ultima sută de metri iar atunci este una abrazivă, neşlefuită, aglomerată. De cele mai multe ori, oamenii nervoşi sunt plini de reproşuri şi de nemulţumiri. Interesant este că multe dintre ele sunt cauze interioare, neîmpăcări cu sine ce se răsfrâng în exterior.
De ce se enervează oamenii? De cele mai multe ori sunt presaţi de ceva, ori nu le iese soluţia aşa cum vor, într-un timp foarte scurt, sau nu au răbdare. Un om care acţionează din primul instinct nu are tact. Evident că atunci când dai valma peste problemă, de-a valma vin şi rezultatele.
Azi m-au enervat oameni şi am încercat să-i înţeleg. Nu e uşor dar trebuie măcar încercat, mai ales că nu suport certurile. Atitudinea ideală este chiar cea din poză, supărările trebuie să fie nevinovate, cum numai copiii ştiu asta!
Articol preluat de pe http://anaayana.wordpress.com
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu