miercuri, 17 decembrie 2008

Pericolul din spatele jucariilor

“Copilaria, e o lume aparte, pentru noi o lume ciudata, fantastica, ireala pentru cei ce fac parte din ea dimpotriva, una reala si plina de armonie” Eugen Herovanu

Magia copilariei este implinita cu ajutorul jucariilor, obiecte “insufletite” care ne sunt alaturi de la cateva zile dupa nastere pana in adolescenta cand insufletirea le dispare.
Jucariile ne ajuta sa ajungem in taramurile vrajite ale imaginatiei, ne tin de urat si ne apara de vrajitori sau monstrii atunci cand parintii sunt plecati.

Datorita modului actual de viata, parintii isi petrec din ce in ce mai putin timp impreuna cu copillasii lor, si incearca sa isi ascunda sentimentul de vinovatie prin achizitionarea de jucarii. Astfel piata jucariilor s-a difersificat foarte mult si o data cu aceasta diversificare a crescut si riscul potential reprezentat de alegerea neinspirata a jucariilor.
Hotararea de guvern numarul 396/2003 din 02/04/2003 “Privind asigurarea securitatii utilizatorilor de jucarii” reglementeaza statutul legal al jucariilor.

Astfel alegerea unei jucarii nu este deloc simpla, ci un proces de selectionare foarte minutios.
Jucariile, trebuie, sa fie potrivite grupei de varsta!

Pentru copii sub 3 ani se recomanda sa fie compacte, sa nu contina bucati mici care ar putea fi usor inghitite de copii.
Parul animalelor, sau al papusilor sa fie foarte bine prins, deoarece micutii au tentatia de a gusta tot ce exista in jurul lor, iar in cazul ingerarii acestora apare riscul de sufocare.

Jucariile trebuie verificate, sa nu aibe muchii sau colturi ce pot rani copilul.

Greutatea jucariei, trebuie luata in considerare si raportata la conditia fizica a copilasului astfel sa nu existe riscul ranirii acestuia in cazul scaparii.

Firele sau snururile atasate de jucarii, daca au o lungime mai mare de 30 de cm, nu reprezinta o jucarie potrivita, caci micutii pot accidental sa se stranguleze cu acestea.

Monezile, bilutele sau jocurile cu mingii reprezinta de asemenea un pericol pentru sanatatea copillor acestia putand fi usor ingerate.

Baloanele dezumflate sau sparte nu se lasa la indemana copiilor acestia riscand sa se sufoace.

Desi nu atat de popular, exista si riscul ranirii auzului asa ca mare atentie si la sunetul produs de jucarii. Conform normelor legale in vigoare acesta nu poate depasi 90 de decibeli iar jucariile tinute langa ureche (de exemplu o jucarie telefon) sa nu depaseasca 70 de decibeli.
Cumparati jucarii de la producatori autorizati , deoarece jucariile de pe piata neagra pot contine vopseluri ce pot afecta sanatatea copilului. Alegeti jucariile ce au simbolul Comunitatii Europene (CE) pe eticheta.

Acestea sunt regulile principale , ce trebuie avute in vedere, in momentul alegerii unei jucarii pentru prichindeii nostri. Nu uitati sa verificati periodic jucariile copiilor pentru a stabili daca acestea prezinta vreun risc pentru sanatatea copilului.

Regula de aur,insa, este supravegherea micutului.
Jucariile trebuie sa infrumusteze copilaria nu sa reprezinte un risc pentru sanatatea sau chiar viata copiilor nostri.


Sursa: Ebiju

Niciun comentariu: