miercuri, 31 decembrie 2008
Mersul pe foc, intre minciuna si adevar
Mersul pe foc este activitatea prin care cineva merge pe carbuni, pietre sau cenusa incinsa, fara a-si arde talpile. In unele culturi (cum ar fi India), mersul pe foc face parte dintr-un ritual religios si e asociat cu puterile mistice ale fachirilor. In America, mersul pe carbuni, face parte din religiile New Age.
Tonny Robbins a definit mersul pe foc drept o activitate prin care se poate demonstra ca ca e posibil ca oamenii sa faca lucruri aparent imposibile. Prin aceasta tehnica, frica e transformata in putere. Cu toate acestea, Robbin nu considera ca actul prin care teama de a fi ars e invinsa de puterea mintii, ar avea ceva paranormal in ea. Depasirea fricii e prezentata drept o etapa din restructurarea gandirii proprii, ca si cum aceasta incercare prin foc, ar fi o initiere in ezoterism si intr-un grup special de oameni. Pentru cei timizi si care se simt neajutorati, avand atatia sprint-eri pe carbuni in jurul lor, o asemenea realizare pare un eveniment major.
Robbins poate ca a popularizat mersul pe foc, dar Tolly Burkan, fondatorul “The Firewalking Institute for Research and Education” , sustine ca el este cel care a introdus primul, aceasta practica in America de Nord. Dupa cum zice Burkan, mersul pe foc e o metoda de depasire a credintelor limitate, a fobiilor si a temerilor.
Mersul pe carbuni incinsi fara a fi ars, pare imposibil pentru majoritatea oamenilor, dar nu e mai imposibil decat introducerea mainii intr-un cuptor incins, fara sa te arzi. Cata vreme iti tii mana in aer, fara sa atingi cuptorul sau partile sale componente, nu te vei arde. De ce? Pentru ca aerul e un slab conducator de caldura si are o capacitate scazuta de inmagazinare a ei, in timp ce corpurile noastre au o capacitate mare de stocare a caldurii. Chiar daca cabunii sunt foarte fierbinti (intre 1000 si 1200 grade Celsius), o persoana cu talpi “normale” nu se va arde, daca se misca suficient de repede pe suprafata carbunilor, care la randul lor, nu trebuie sa aiba o capacitate mare de stocare a caldurii. Rocile vulcanice si anumite tipuri de lemn, intrunesc aceasta conditie.
De asemenea, esentele tari de lemn si carbunii sunt buni izolatori termici. Chiar daca lemnul arde, tot e un bun izolator termic, iar carbunele izoleaza de aproape 4 ori mai mult decat esentele tari de lemn.
Totusi oamenii se ard in timp ce se deplaseaza pe carbuni incinsi, dar nu din cauza ca le lipseste credinta sau vointa necesara, ci din cauza carbunilor prea fierbinti sau care au inca o capacitate mare de pastrare a caldurii, sau din cauza ca pielea talpilor e prea subtire sau nu s-au miscat suficient de repede. Dar ne putem deplasa chiar si pe carbuni foarte incinsi fara sa ne ardem, cata vreme avem talpile izolate cu un lichid ( apa sau transpiratie ). Daca va udati degetul si atingeti partea fierbinte a unui fier de calcat, nu va veti arde.
Dar chiar si stiind aceste lucruri, tot e nevoie de curaj pentru a merge pe foc. Michael Shermer de la revista “Skeptic”, a incercat sa mearga pe foc, si desi stia aceste lucruri, era evident ca ii era teama.
Instinctele noastre ne zic: sa nu faci asta! Mersul pe foc necesita un pic de credinta, dar si anumite cunostinte, cum ar fi:
- sa stii ca acei carbuni pe care vei merge, au fost pregatiti cum trebuie.
- ca te poti misca suficient de repede pentru e evita arsurile.
- si ca realitatea se va conforma teoriei.
Deci pana la urma, arsurile se datoreaza felului in care au fost pregatiti carbunii, ci nu vointei sau puterii mintii care creeaza un scut protector, sau altor forte paranormale si supranaturale.
Sursa: Descopera.Org
Energia nucleara - aplicatii si implicatii
Energia nucleara a debutat cu desoperirea radiatiilor ionizate, care au constituit doar o curiozitate de laborator, cunoscuta numai câtorva initiati. Descoperirea radioactivitatii artificiale si apoi aceea a fisiunii uraniului, în deceniul al patrulea al acestui secol, au dat un puternic imbold cercetarilor de fizica nucleara. Pentru marele public, energia nucleara a iesit însa din anonimat abia dupa aruncarea celor doua bombe nucleare în 1945 asupra Japoniei. Aceasta sursa de energie - energia nucleara - a fost adusa la cunostinta omenirii prin forta distructiva si va fi multa vreme privita cu teama si suspiciune, întâmpinând destule obstacole în drumul dezvoltarii ei în scopuri pasnice. De aceea se impune familiarizarea maselor largi cu problema nucleara, atat cu partile bune, cat si cu pericolele poluarii radioactive, astfel incat deciziile sa fie luate cunoscandu-se toate datele problemei!
Energia nucleara
Energia nucleara se bazeaza pe reactii nucleare.
Reactiile nucleare - sunt transformarile suferite de nucleele atomilor unor substante, când sunt bombardate cu particule alfa, beta si neutroni.
a) daca energia de reactie Q mai mica decat 0, avem reactii endoenergetice, care se petrec numai cu absorbtia unei parti din energia cinetica a particulelor incidente.
b) daca energia de reactie Q mai mare decat 0, avem reactii exoenergetice, în care se elibereaza energie nucleara sub forma de energie cinetica, se mai numesc si reactii exoterme, deoarece se elibereaza energie si sub forma de caldura.
Într-o reactie nucleara numarul de nucleoni care intra în reactie, este egal cu numarul de nucleoni rezultati din reactie. În 1934 Enrico Fermi a studiat reactii pe nuclee grele, la bombardarea acestora cu neutroni. În experientele lor Joliot Curie si Savitch, stimulati de Fermi au gasit printre produsii derivati un element beta- activ, pe care l-au luat drept un izotop al radiului. Otto Hahn si F. Strassman au încercat sa identifice acest izotop, gasind spre surprinderea lor ca activitatea Beta- trebuie sa apartina unui izotop de bariu si nu se lasa identificat ca radiu. În publicatia lor (ianuarie 1939) Hahn si Strassman trageau de aici concluzia, ca la bombardarea cu neutroni lenti nucleul de uraniu se scinda în doua fragmente, aproximativ egale ca marime, eliberându-se în acest proces caldura si neutroni.
Termenul de energie nucleara este folosit în doua contexte:
- la nivel microscopic, energia nucleara este energia asociata fortelor de coeziune a nucleonilor data de interactiunea tare a protonilor si neutronilor din nucleele atomice.
- la nivel macroscopic prin energie nucleara se întelege energia eliberata prin reactiile de fuziune nucleara din stele si din bombele cu hidrogen, respectiv cea eliberata prin fisiune nucleara în bombele atomice si în aplicatiile civile (centrale nucleare).
De-a lungul erei nucleare, energia nucleara a fost folosita in diverse scopuri, mai mult sau mai putin constructive, iar unele dintre acestea au dat nastere la anumite incidente.
Hiroshima si Nagasaki
Totul a inceput cu Proiectul Manhattan. Acesta a fost proiectul de dezvoltare a primei arme nucleare (bomba atomica) în timpul Celui de-Al Doilea Razboi Mondial de catre Statele Unite ale Americii, Regatul Unit si Canada. Ceea ce a fost denumit oficial Districtul Ingineresc Manhattan, se refera anume la perioada 1941–1946, când proiectul s-a aflat sub controlul Corpului de Geniu al Armatei SUA, sub adminstratia Generalului Leslie R. Groves. Cercetarea stiintifica a fost condusa de fizicianul american J. Robert Oppenheimer.
Proiectul a avut succes în dezvoltarea si detonarea a trei arme nucleare în 1945: o detonare de test a unei bombe cu implozie cu plutoniu pe 16 iulie (testul Trinity) lânga Alamogordo, New Mexico; o bomba cu uraniu îmbogatit denumita “Little Boy” pe 6 august deasupra orasului Hiroshima, Japonia; si o a doua bomba cu plutoniu, denumita “Fat Man” pe 9 august deasupra orasului Nagasaki, Japonia.
Radacinile proiectului s-au aflat în temerile oamenilor de stiinta ai anilor 1930 ca Germania Nazista investiga ea însasi posibilitatea producerii armelor nucleare. Nascut dintr-un mic program de cercetare în 1939, Proiectul Manhattan a ajuns sa angreneze peste 130 000 de oameni si sa coste aproape 2 miliarde de dolari (23 miliarde, la nivelul din 2007 al dolarului, pe baza CPI). A avut ca rezultat crearea multor puncte de productie si cercetare care au operat în secret.
Cele trei centre primare de cercetare si productie ale proiectului au fost centrul de productie al plutoniului aflat la Hanford Site, centrele de îmbogatire a uraniului de la Oak Ridge, Tennessee, si laboratorul de proiectare si cercetare a armelor, cunoscut astazi ca Laboratorul National Los Alamos. Cercetari s-au desfasurat si în peste treizeci de alte locatii din Statele Unite, Canada, si Regatul Unit. Districtul Ingineresc Manhattan a controlat productia de arme din SUA pâna la formarea Comisiei de Energie Atomica în ianuarie 1947.
Arma nucleara, numita si bomba atomica, este o arma tehnicizata extrem de distrugatoare care se bazeaza pe energia eliberata prin urmatoarele procese fizice:
- la prima generatie de bombe nucleare: prin fisiune nucleara;
- la a doua generatie (bomba cu hidrogen): prin fisiune, urmata de fuziune nucleara.
Dupa cum multi oameni stiu, bombele atomice au fost folosite doar de doua ori in timpul celui de al doilea razboi mondial.
Pe 6 august 1945, avionul de tip B-29 “Enola Gay”, pilotat de colonelul Paul Tibbets, a lansat o bomba atomica baza de uraniu cantarind patru tone si jumatate, poreclita “Little Boy” , asupra orasului Hiroshima. Podul Aioi, unul dintre cele 81 de poduri care leaga delta raului Ota a fost tinta acestei bombe. Era asteptat ca ciuperca atomica sa se inalte la 600 de metri deasupra solului. La ora 08 si 15 minute, bomba a fost lansata de pe Enola Gay. A ratat tinta cu numai 260 de metri. La ora 8 si 16 minute, intr-o clipa, 66 000 de oameni au fost omorati si 69 000 au fost raniti intr-o explozie atomica de 10 kilotone. Punctul de vaporizare totala a masurat 1 km in diametru. Distrugerea totala s-a produs intr-o zona cu diametrul de 1,8 km. Pagube importante au fost provocate pe o zona cu diametrul de 3,5 km, la 4 km departare, tot ce era flamabil a ars.
In zona de impact, temperatura mediului a egalat-o pe cea a soarelui. De obicei temperatura urca treptat, atinge un punct maxim si apoi scade treptat. Dar aici temperatura a atins punctul culminant intr-o fractiune de secunda, transformându-se intr-o sfera de foc de ordinul a milioane de grade. Cei aflati sub punctul 0 s-au descompus, impregnându-se in pietre. Tiglele acoperisurilor s-au topit pe o raza de 500 de metri de la punctul zero. Primarul orasului Kabe, situat la 16 km de Hiroshima, a vazut fulgerul si a simtit caldura. La Academia Navala Japoneza de pe insula Eta Jima, situata la aproape 100 de km S-E de Hiroshima, elevii aflati in salile de curs au auzit un sunet de joasa tonalitate si au simtit adierea unui vânt neobisnuit de cald prin ferestrele deschise. Cei care lansasera bomba erau la rândul lor ingroziti de pârjolul pe care îl provocasera. ” Era o viziune înfricosatoare, o masa clocotitoare de fum gri-purpuriu si care avea un miez rosu …” a declarat la sfârsit unul dintre piloti. De-abia dupa 12 ore de la cataclism, spre seara s-a putut intra in prima retorta in care avusese loc o reactie urmata de moartea atomica.
Pe 9 august 1945, Nagasaki a avut parte de acelasi tratament ca si Hiroshima. De aceasta data, o bomba pe baza de plutoniu, poreclita “Fat Man” a fost aruncata asupra orasului. Cu toate ca bomba a avut o deviatie de aproape 2 km, totusi a distrus mai mult de jumatate din oras. Populatia orasului Nagasaki a scazut intr-o sutime de secunda de la 422 000 de locuitori la 383 000. Au fost omorati 39 000 de oameni si au fost peste 25 000 raniti. Aceasta explozie a avut mai putin de 10 kilotone. Estimarile fizicienilor care au studiat fiecare explozie sustin ca a fost folosita doar o miime din puterea exploziva a acestor bombe. In timp ce insasi explozia unei bombe atomice este destul de letala, puterea ei distructiva nu se opreste aici. Radiatiile atomice creeaza un alt pericol de asemenea. Ploaia care urmeaza oricarei detonari atomice este incarcata cu particule radioactive. Multi supravietuitori ai exploziilor din Hiroshima si Nagasaki au murit in urma otravirii produsa de ploaia radioactiva.
Video Bomba atomica la Nagasaki:
In prezent, singurele tari recunoscute oficial ca puteri nucleare sunt Statele Unite ale Americii, Rusia, Marea Britanie, Franta, China, India si Pakistan. Rusia a mostenit armele de la Uniunea Sovietica.
Este posibil ca si alte tari sa detina arme nucleare, dar ori nu au recunoscut aceasta în public, ori posesia lor nu este confirmata. Spre exemplu, Israelul are sisteme de aeropurtare moderne si pare sa aiba si un program nuclear extensiv; Coreea de Nord a declarat ca are capabilitati nucleare (desi a facut câteva declaratii schimbatoare în legatura cu parasirea programului sau de armament nuclear, de multe ori in functie de clima politica din acel moment), dar nu a realizat un test confirmat; de accea statutul armelor sale raman neclar. De asemenea si Iranul este acuzat la momentul de fata (2008) de catre un numar de guverne ca ar vrea sa dezvolte capabilitati nucleare; gurvenul iranian spune însa ca activitatile sale nucleare, cum ar fi imbogatirea uraniului, urmaresc numai scopuri pasnice.
Cea mai puternica arma nucleara detonata, pana in prezent, este Bomba Tsar. Bomba Tsar este numele dat de Occident celei mai mari bombe atomice construite vreodata. A fost o bomba cu hidrogen, fabricata de Uniunea Sovietica sub numele oficial de RDS-220, numele de cod fiind Ivan. Proiectul initial prevedea o putere echivalenta de 100 megatone TNT, redusa mai apoi la 50 Mt, pentru limitarea contaminarii radioactive. A fost detonata la 30 octombrie 1961, în arhipelagul Novaia Zemlia. Scopul ei a fost doar demonstrarea capacitatii tehnologiilor militare ale URSS; s-a construit un singur exemplar, cea detonata, iar o macheta se afla în prezent la Muzeul armelor nucleare rusesti din Saratov. Bomba avea masa de 27t, si era de forma unui cilindru lung de 8 m, cu 2 m diametru. Este una din cele mai „curate” bombe atomice create vreodata, 97% din energia ei fiind data de reactia de fuziune nucleara (care nu produce reziduuri radioactive).
Bomba a fost lansata dintr-un avion Tu-95V modificat, acoperit cu o vopsea speciala reflectorizanta, care a decolat din peninsula Kola. A fost lansata de la altitudinea de 10500m, si detonata la 4000m deasupra solului. Pentru a-i încetini caderea s-a folosit o parasuta de 800kg, dând astfel timp avionului sa se îndeparteze suficient. A explodat la 11:32 AM ora Moscovei (30 octombrie 1961), deasupra poligonului atomic Mityushikha. Ciuperca atomica s-a ridicat la 60km înaltime. Explozia a putut fi vazuta si simtita pâna în Finlanda, spargând si geamuri. Unde de soc atmosferice s-au propagat pâna la 1000km. Oamenii care s-ar fi aflat la mai putin de 100km ar fi suferit arsuri de gradul 3. Socul seismic a masurat 5÷5,25 grade pe scara Richter. Puterea degajata în cele 39 nanosecunde ale exploziei a fost de 5,4×1024 watt (5,4 yottawatt), aproximativ 1,4% din puterea Soarelui.
Accidentul nuclear de la Cernobîl.
A fost un accident major în Centrala Atomoelectrica Cernobîl, pe data de 26 aprilie 1986 la 01:23 noaptea, care s-a compus dintr-o explozie a centralei, urmata de contaminarea radioactiva a zonei înconjuratoare.
Sâmbata, 26 aprilie 1986, la 01:23:58 am, reactorul nr. 4 a suferit o explozie catastrofala a vaporilor de apa, care a declansat un incendiu, o serie de explozii aditionale si fluidizare nucleara. Accidentul poate fi gândit ca o versiune extrema a accidentului SL-1 în Statele Unite din 1961, unde centrul reactorului a fost distrus (omorând trei oameni), radioactivitatea raspândindu-se direct în interiorul cladirii unde se afla SL-1. În timpul accidentului de la Cernobîl însa, aceasta a fost dusa prin vânt spre frontierele internationale.
Centrala electrica se afla în apropiere de orasul parasit Pripiat, Ucraina. Acest dezastru este considerat ca fiind cel mai grav accident din istoria energiei nucleare. Un nor de precipitatii radioactive s-a îndreptat spre partile vestice ale Uniunii Sovietice, Europei si partile estice ale Americii de Nord. Suprafete mari din Ucraina, Belarus si Rusia au fost puternic contaminate, fiind evacuate aproximativ 336.000 de persoane. Circa 60% din precipitatiile radioactive cad în Belarus, conform datelor post-sovietice oficiale.
Accidentul a pus în discutie grija pentru siguranta industriei sovietice de energie nucleara, încetinind extinderea ei pentru multi ani si impunând guvernului sovietic sa devina mai putin secretos. Acum statele independente – Rusia, Ucraina si Belarus au fost supuse decontaminarii continue si substantiale. E dificil de estimat un numar precis al victimelor produse de evenimentele de la Cernobîl, deoarece secretizarea din timpul sovietic a îngreunat numararea victimelor. Listele erau incomplete si ulterior autoritatile sovietice au interzis doctorilor citarea „radiatie” din certificatele de deces.
Raportul Forului Cernobîl din anul 2005, condus de Agentia Internationala a Energiei Atomice (IAEA) si Organizatia Mondiala a Sanatatii (WHO), a atribuit 56 de decese directe (47 de lucratori si 9 copiii cu cancer tiroidian) si a estimat ca mai mult de 9.000 de persoane dintre cele aproximativ 6,6 de milioane foarte expuse pot muri din cauza unei forme de cancer. Raportul a citat 4.000 de cazuri de cancer tiroidian între copiii diagnosticati în 2002. Desi în Zona de Excludere a Cernobîlului anumite zone restrânse vor ramâne închise, majoritata teritoriilor afectate sunt acum deschise pentru stabilizare si activitate economica.
Reactorul nuclear este o instalatie în care este initiata o reactie nucleara în lant, controlata si sustinuta la o rata stationara (în opozitie cu o bomba nucleara, în care reactia în lant apare într-o fractiune de secunda si este complet necontrolata).
Reactoarele nucleare sunt folosite pentru numeroase scopuri. Cea mai semnificativa utilizarea curenta este pentru generarea de putere electrica. Reactoarele de cercetare sunt folosite pentru producerea de izotopi si pentru experimente cu neutroni liberi. Din punct de vedere istoric, prima folosire a reactoarelor nucleare a fost producerea plutoniului pentru bomba atomica. O alta utilizare militara este propulsia submarinelor si a vapoarelor (desi aceasta presupune un reactor mult mai mic decât cel folosit într-o centrala nuclearo-electrica).
În mod curent, toate reactoarele nucleare comerciale sunt bazate pe fisiunea nucleara si sunt considerate problematice datorita nesigurantei lor si riscurilor asupra sanatatii. Din contra, altii considera centrala nucleara ca fiind o metoda sigura si nepoluanta de generare a electricitatii.
Instalatia de fuziune este o tehnologie bazata pe fuziunea nucleara în locul fisiunii nucleare.
Exista si alte instalatii în care au loc reactii nucleare într-o maniera controlata, incluzând generatoarele termoelectrice radioizotope si bateriile atomice, care genereaza caldura si putere exploatând dezintegrarile radioactive pasive, cum ar fi, de exemplu, instalatiile Farnswoth-Hirsch de producere a radiatiilor neutronice.
Principalele aplicatii ale reactoarelor nucleare
În centrale nuclearo-electrice: productie de caldura pentru generare de electricitate; productie de caldura pentru încalzire domestica si industriala; productie de hidrogen; la desalinare.
În propulsia nucleara: pentru propulsie nucleara marina; exista propuneri pentru rachete termonucleare; exista propuneri pentru rachete propulsate prin puls nuclear.
În transmutatie de elemente: la productia de plutoniu, adesea pentru utilizarea în arme nucleare; la obtinerea divertilor izotopi radioactivi, cum ar fi americiu pentru detectorii de fum, respectiv cobalt-60, molibden-99 si altii, folositi în medicina.
În cercetare: pentru asigurarea unei surse de radiatie cu neutroni si pozitroni (cum ar fi pentru Analiza cu activare neutronica si Datarea cu potasiu-argon); pentru dezvoltarea de tehnologii neclare.
Centralele nucleare desi ofera energie electrica ieftina, au o mare problema, deseurile radioactive.
Deseurile radioactive sunt rezultatul activitatilor zilnice de intretinere, reparatii, al opririlor programate sau neprogramate ale centralei si sunt gestionate complet separat de deseurile conventionale.
Deseurile radioactive generate in urma acestor activitati sunt:
- solide (plastic, celuloza, sticla, lemn, filtre de purificare, filtre de la sistemele de ventilatie etc.).
-lichide organice (ulei, solvent, lichid scintilator).
-amestecuri solide-lichide inflamabile.
Colectarea si sortarea lor este efectuata de personal calificat, dupa reguli si criterii specificate prin proceduri. Activitatea de sortare se aplica tuturor tipurilor de deseuri radioactive. Pentru fiecare tip de deseuri radioactive (solide, lichide organice si amestecuri solide-lichide inflamabile se urmaresc diferite criterii:
- sursa de provenienta (cladirea serviciilor, cladirea reactorului).
-felul materialului (plastic, celuloza, metal, lemn, ulei, solventi etc.).
-continutul de radionuclizi (viata scurta, medie sau lunga).
-debitul de doza la contact (slab active, mediu active).
Dupa sortare, deseurile radioactive sunt stocate in containere speciale de inox.
Deseurile radioactive lichide organice sunt pastrate in cladirea serviciilor, urmand sa fie solidificate pentru eliminarea potentialelor pericole de inflamabilitate.
Unele deseuri solide sunt compactate cu o presa hidraulica pentru reducerea volumului.
Stocarea deseurilor radioactive solide sau solidificate este asigurata pentru toata perioada de exploatare a centralei in conditii de securitate si pastrare optime. Depozitarea finala a acestor deseuri se va realiza numai dupa conditionarea in matrice solide, sigure, care sa garanteze ca cel putin 300 de ani nu vor avea impact negativ asupra mediului inconjurator.
Dupa 50 de ani de energetica nucleara întrebarea „cum sa se administreze aceste resturi materiale” se confrunta cu probleme de securitate si tehnice, una din importantele directii de actiuni a criticilor industriei nucleare fiind chiar aceste costuri si riscuri pe termen lung asociate cu managementul deseurilor radioactive.
Administrarea combustibilului ars poate include variate combinatii de stocare, reprocesare si depozitare finala. În practica, combustibilul ars este stocat în piscine cu apa usoara (normala), de obicei chiar în incinta centralei. Apa asigura racirea combustibilului ars si este un ecran de protectie împotriva radioactivitatii acestuia. Dupa perioada de racire si diminuare a nivelului de radiatii, combustibilul ars este stocat (stocare uscata) fie în containere intermediare de otel si beton monitorizate cu atentie, fie în depozite finale sub forma de puturi adânci sapate în diferite formatiuni geologice.
Reprocesarea combustibilului ars este atractiva deoarece permite reciclarea combustibilul nuclear si asigura pregatirea deseurilor pentru depozitarea finala. Totusi, experienta Frantei, de exemplu, a aratat ca depozitarea finala este mult mai economica deoarece reprocesarea combustibilului ars conduce la cresterea de 17 ori a cantitatii de deseuri radioactive sub forma lichida.
Desi omenirea a îmblânzit recent puterea nucleara, primele reactoare nucleare au aparut în mod natural. Cincisprezece reactoare de fisiune naturale au fost gasite în trei depozite separate de minereu la mina Oklo din Gabon, în vestul Africii. Descoperite pentru prima data de Francis Perrin, acestea sunt numite ca „Reactoarele Fosile Oklo”. Aceste reactoare functioneaza de aproximativ 150 milioane de ani, având o putere medie de 100 kW. De asemenea, emisia de caldura, lumina si radiatii de la stele se bazeaza pe fuziunea nucleara. Conceptul unui reactor nuclear natural a fost teoretizat înca din 1956 de Paul Kurola la University of Arkansas.
Submarine nucleare
O revolutie în constructia de submarine a avut loc în 1955. Flota Militara SUA a lansat USS Nautilus - primul submarin cu propulsie nucleara. Actionat de o bucata de uraniu, de marimea unei mingi de golf, într-un reactor nuclear. Nautilus putea parcurge peste 110000 km în doi ani, fara a trebui realimentat.
Reactorul unui submarin nuclear produce caldura prin fisiunea nucleelor. Prin acest proces se divid nucleele atomice, eliberând cantitati mari de caldura. Un lichid de racire extrage caldura din reactor si o transfera la apa dintr-un boiler. Apa fierbe, generând aburi, trecuti apoi în turbinele de propulsie principale si în turbine legate la generatoare electrice. Caldura transforma apa în aburi. Apoi, aburii rotesc turbinele care actioneaza elicele.
Submarinele cu propulsie nucleara sunt foarte costisitoare si doar flotele militare ale celor mai bogate tari si le pot permite. Ele sunt de doua tipuri.
Submarinele nucleare vânatoare-distrugatoare, cunoscute ca SSN-uri, se folosesc la urmarirea si la distrugerea navelor si a submarinelor inamice. Ele sunt dotate cu sonar sensibil pentru a detecta “semnatura sonora” unica, un sunet de identificare, a unui vas inamic. Operatorii de sonar priceputi pot sa identifice multe vase pur si simplu dupa tipul de zgomot pe care îl fac. Acesta este în mare parte determinat de viteza cu care se roteste elicea si de numarul de pale pe care îl are aceasta. Indiferent cât de silentios ar fi un submarin, de obicei, el poate fi detectat prin folosirea unui sistem sonor activ. Acesta transmite unde sonore prin apa si receptioneaza ecourile, inclusiv pe cele provocate de submarine. SSN-ul rusesc clasa Alfa, cunoscut sub numele de “pestisorul auriu”, se poate scufunda la 700 m si poate sa atinga o viteza maxima de 110 km/h. Pe vremea Razboiului Rece dintre SUA si fosta Uniune Sovietica, ambele tari si-au construit flote mari de submarine vânatoare-distrugatoare cu scopul si rezistenta de a astepta lânga porturile terminale ale inamicului si de a-si urmari prada în zonele de patrulare oceanice.
Submarinele balistice, care sunt cele mai mari submarine cu propulsie nucleara sunt cele concepute pentru aruncarea proiectilelor balistice cu raza mare de actiune, purtând focoase nucleare. Aceste vase, cunoscute ca SSBN-uri, pot lansa proiectile pe sub apa, pentru a lovi tinte la mii de kilometri departare. SSBN-uri se afla în functiune în SUA, Rusia, Marea Britanie, Franta si China. Capacitatea SSBN-urilor de a evita detectarea, ramânând sub apa luni întregi daca este necesar, la protejeaza de atacul nuclear - un mare avantaj fata de punctele de lansare a proiectilelor pe uscat. Daca un inamic lanseaza un atac cu arme nucleare, SSBN-urile pot contraataca devastator. Aceasta le face foarte eficiente în tinerea la distanta a inamicilor. SSBN-urile include cele mai mari submarine din lume - clasa Typhoon ruseasca, lunga de 170 m.
Propulsie nucleara spatiala.
Studierea propulsiei nucleare in spatiu a inceput in 1959 la NASA si a fost sprijinit de Atomic Energy Commission. Planul s-a numit NERVA si a fost abandonat in 1972. Intre 1959 si 1972 se apreciaza ca Nerva a cheltuit aprox. 7 miliarde $. Au fost construite 20 de motoare de racheta propulsate de energia nucleara.
Testele si constructia au avut loc in Nevada. Motoarele cu propulsie nucleara au fot testate in aer liber si au avut o putere intre 50.000 - 250.000 de cai putere. Ca o comparatie, un motor cu combustie chimica da aprox.400.000 de cai putere.
Spre deosebire de combustia chimica in care hidrogenul este ars pentru a produce jetul de propulsie, in motoarele atomice energia produsa de fisiunea uraniului este folosita pentru incalzirea hidrogenului care apoi este aruncat prin duze pentru a produce energia de propulsie. Totul este mult mai eficient si pentru aceasi distanta se foloseste numai jumatate din cantitatea de hidrogen care ar fi arsa de un motor traditional de racheta.
Surse:
http://ro.wikipedia.org/wiki/Bomba_%C5%A3arului
http://en.wikipedia.org/wiki/Tsar_Bomba
http://www.atomicforum.org/russia/tsarbomba.html
http://ro.wikipedia.org/wiki/Cernob%C3%AEl
http://en.wikipedia.org/wiki/Atomic_bombings_of_Hiroshima_and_Nagasaki
http://en.wikipedia.org/wiki/Nuclear_submarine
http://www.nuclearspace.com/content_scitech1.aspx
http://ro.wikipedia.org/wiki/Reactor_nuclear
http://ro.wikipedia.org/wiki/Energie_nuclear%C4%83
http://www.descopera.org/energia-nucleara-aplicatii-si-implicatii/
Energia nucleara
Energia nucleara se bazeaza pe reactii nucleare.
Reactiile nucleare - sunt transformarile suferite de nucleele atomilor unor substante, când sunt bombardate cu particule alfa, beta si neutroni.
a) daca energia de reactie Q mai mica decat 0, avem reactii endoenergetice, care se petrec numai cu absorbtia unei parti din energia cinetica a particulelor incidente.
b) daca energia de reactie Q mai mare decat 0, avem reactii exoenergetice, în care se elibereaza energie nucleara sub forma de energie cinetica, se mai numesc si reactii exoterme, deoarece se elibereaza energie si sub forma de caldura.
Într-o reactie nucleara numarul de nucleoni care intra în reactie, este egal cu numarul de nucleoni rezultati din reactie. În 1934 Enrico Fermi a studiat reactii pe nuclee grele, la bombardarea acestora cu neutroni. În experientele lor Joliot Curie si Savitch, stimulati de Fermi au gasit printre produsii derivati un element beta- activ, pe care l-au luat drept un izotop al radiului. Otto Hahn si F. Strassman au încercat sa identifice acest izotop, gasind spre surprinderea lor ca activitatea Beta- trebuie sa apartina unui izotop de bariu si nu se lasa identificat ca radiu. În publicatia lor (ianuarie 1939) Hahn si Strassman trageau de aici concluzia, ca la bombardarea cu neutroni lenti nucleul de uraniu se scinda în doua fragmente, aproximativ egale ca marime, eliberându-se în acest proces caldura si neutroni.
Termenul de energie nucleara este folosit în doua contexte:
- la nivel microscopic, energia nucleara este energia asociata fortelor de coeziune a nucleonilor data de interactiunea tare a protonilor si neutronilor din nucleele atomice.
- la nivel macroscopic prin energie nucleara se întelege energia eliberata prin reactiile de fuziune nucleara din stele si din bombele cu hidrogen, respectiv cea eliberata prin fisiune nucleara în bombele atomice si în aplicatiile civile (centrale nucleare).
De-a lungul erei nucleare, energia nucleara a fost folosita in diverse scopuri, mai mult sau mai putin constructive, iar unele dintre acestea au dat nastere la anumite incidente.
Hiroshima si Nagasaki
Totul a inceput cu Proiectul Manhattan. Acesta a fost proiectul de dezvoltare a primei arme nucleare (bomba atomica) în timpul Celui de-Al Doilea Razboi Mondial de catre Statele Unite ale Americii, Regatul Unit si Canada. Ceea ce a fost denumit oficial Districtul Ingineresc Manhattan, se refera anume la perioada 1941–1946, când proiectul s-a aflat sub controlul Corpului de Geniu al Armatei SUA, sub adminstratia Generalului Leslie R. Groves. Cercetarea stiintifica a fost condusa de fizicianul american J. Robert Oppenheimer.
Proiectul a avut succes în dezvoltarea si detonarea a trei arme nucleare în 1945: o detonare de test a unei bombe cu implozie cu plutoniu pe 16 iulie (testul Trinity) lânga Alamogordo, New Mexico; o bomba cu uraniu îmbogatit denumita “Little Boy” pe 6 august deasupra orasului Hiroshima, Japonia; si o a doua bomba cu plutoniu, denumita “Fat Man” pe 9 august deasupra orasului Nagasaki, Japonia.
Radacinile proiectului s-au aflat în temerile oamenilor de stiinta ai anilor 1930 ca Germania Nazista investiga ea însasi posibilitatea producerii armelor nucleare. Nascut dintr-un mic program de cercetare în 1939, Proiectul Manhattan a ajuns sa angreneze peste 130 000 de oameni si sa coste aproape 2 miliarde de dolari (23 miliarde, la nivelul din 2007 al dolarului, pe baza CPI). A avut ca rezultat crearea multor puncte de productie si cercetare care au operat în secret.
Cele trei centre primare de cercetare si productie ale proiectului au fost centrul de productie al plutoniului aflat la Hanford Site, centrele de îmbogatire a uraniului de la Oak Ridge, Tennessee, si laboratorul de proiectare si cercetare a armelor, cunoscut astazi ca Laboratorul National Los Alamos. Cercetari s-au desfasurat si în peste treizeci de alte locatii din Statele Unite, Canada, si Regatul Unit. Districtul Ingineresc Manhattan a controlat productia de arme din SUA pâna la formarea Comisiei de Energie Atomica în ianuarie 1947.
Arma nucleara, numita si bomba atomica, este o arma tehnicizata extrem de distrugatoare care se bazeaza pe energia eliberata prin urmatoarele procese fizice:
- la prima generatie de bombe nucleare: prin fisiune nucleara;
- la a doua generatie (bomba cu hidrogen): prin fisiune, urmata de fuziune nucleara.
Dupa cum multi oameni stiu, bombele atomice au fost folosite doar de doua ori in timpul celui de al doilea razboi mondial.
Pe 6 august 1945, avionul de tip B-29 “Enola Gay”, pilotat de colonelul Paul Tibbets, a lansat o bomba atomica baza de uraniu cantarind patru tone si jumatate, poreclita “Little Boy” , asupra orasului Hiroshima. Podul Aioi, unul dintre cele 81 de poduri care leaga delta raului Ota a fost tinta acestei bombe. Era asteptat ca ciuperca atomica sa se inalte la 600 de metri deasupra solului. La ora 08 si 15 minute, bomba a fost lansata de pe Enola Gay. A ratat tinta cu numai 260 de metri. La ora 8 si 16 minute, intr-o clipa, 66 000 de oameni au fost omorati si 69 000 au fost raniti intr-o explozie atomica de 10 kilotone. Punctul de vaporizare totala a masurat 1 km in diametru. Distrugerea totala s-a produs intr-o zona cu diametrul de 1,8 km. Pagube importante au fost provocate pe o zona cu diametrul de 3,5 km, la 4 km departare, tot ce era flamabil a ars.
In zona de impact, temperatura mediului a egalat-o pe cea a soarelui. De obicei temperatura urca treptat, atinge un punct maxim si apoi scade treptat. Dar aici temperatura a atins punctul culminant intr-o fractiune de secunda, transformându-se intr-o sfera de foc de ordinul a milioane de grade. Cei aflati sub punctul 0 s-au descompus, impregnându-se in pietre. Tiglele acoperisurilor s-au topit pe o raza de 500 de metri de la punctul zero. Primarul orasului Kabe, situat la 16 km de Hiroshima, a vazut fulgerul si a simtit caldura. La Academia Navala Japoneza de pe insula Eta Jima, situata la aproape 100 de km S-E de Hiroshima, elevii aflati in salile de curs au auzit un sunet de joasa tonalitate si au simtit adierea unui vânt neobisnuit de cald prin ferestrele deschise. Cei care lansasera bomba erau la rândul lor ingroziti de pârjolul pe care îl provocasera. ” Era o viziune înfricosatoare, o masa clocotitoare de fum gri-purpuriu si care avea un miez rosu …” a declarat la sfârsit unul dintre piloti. De-abia dupa 12 ore de la cataclism, spre seara s-a putut intra in prima retorta in care avusese loc o reactie urmata de moartea atomica.
Pe 9 august 1945, Nagasaki a avut parte de acelasi tratament ca si Hiroshima. De aceasta data, o bomba pe baza de plutoniu, poreclita “Fat Man” a fost aruncata asupra orasului. Cu toate ca bomba a avut o deviatie de aproape 2 km, totusi a distrus mai mult de jumatate din oras. Populatia orasului Nagasaki a scazut intr-o sutime de secunda de la 422 000 de locuitori la 383 000. Au fost omorati 39 000 de oameni si au fost peste 25 000 raniti. Aceasta explozie a avut mai putin de 10 kilotone. Estimarile fizicienilor care au studiat fiecare explozie sustin ca a fost folosita doar o miime din puterea exploziva a acestor bombe. In timp ce insasi explozia unei bombe atomice este destul de letala, puterea ei distructiva nu se opreste aici. Radiatiile atomice creeaza un alt pericol de asemenea. Ploaia care urmeaza oricarei detonari atomice este incarcata cu particule radioactive. Multi supravietuitori ai exploziilor din Hiroshima si Nagasaki au murit in urma otravirii produsa de ploaia radioactiva.
Video Bomba atomica la Nagasaki:
In prezent, singurele tari recunoscute oficial ca puteri nucleare sunt Statele Unite ale Americii, Rusia, Marea Britanie, Franta, China, India si Pakistan. Rusia a mostenit armele de la Uniunea Sovietica.
Este posibil ca si alte tari sa detina arme nucleare, dar ori nu au recunoscut aceasta în public, ori posesia lor nu este confirmata. Spre exemplu, Israelul are sisteme de aeropurtare moderne si pare sa aiba si un program nuclear extensiv; Coreea de Nord a declarat ca are capabilitati nucleare (desi a facut câteva declaratii schimbatoare în legatura cu parasirea programului sau de armament nuclear, de multe ori in functie de clima politica din acel moment), dar nu a realizat un test confirmat; de accea statutul armelor sale raman neclar. De asemenea si Iranul este acuzat la momentul de fata (2008) de catre un numar de guverne ca ar vrea sa dezvolte capabilitati nucleare; gurvenul iranian spune însa ca activitatile sale nucleare, cum ar fi imbogatirea uraniului, urmaresc numai scopuri pasnice.
Cea mai puternica arma nucleara detonata, pana in prezent, este Bomba Tsar. Bomba Tsar este numele dat de Occident celei mai mari bombe atomice construite vreodata. A fost o bomba cu hidrogen, fabricata de Uniunea Sovietica sub numele oficial de RDS-220, numele de cod fiind Ivan. Proiectul initial prevedea o putere echivalenta de 100 megatone TNT, redusa mai apoi la 50 Mt, pentru limitarea contaminarii radioactive. A fost detonata la 30 octombrie 1961, în arhipelagul Novaia Zemlia. Scopul ei a fost doar demonstrarea capacitatii tehnologiilor militare ale URSS; s-a construit un singur exemplar, cea detonata, iar o macheta se afla în prezent la Muzeul armelor nucleare rusesti din Saratov. Bomba avea masa de 27t, si era de forma unui cilindru lung de 8 m, cu 2 m diametru. Este una din cele mai „curate” bombe atomice create vreodata, 97% din energia ei fiind data de reactia de fuziune nucleara (care nu produce reziduuri radioactive).
Bomba a fost lansata dintr-un avion Tu-95V modificat, acoperit cu o vopsea speciala reflectorizanta, care a decolat din peninsula Kola. A fost lansata de la altitudinea de 10500m, si detonata la 4000m deasupra solului. Pentru a-i încetini caderea s-a folosit o parasuta de 800kg, dând astfel timp avionului sa se îndeparteze suficient. A explodat la 11:32 AM ora Moscovei (30 octombrie 1961), deasupra poligonului atomic Mityushikha. Ciuperca atomica s-a ridicat la 60km înaltime. Explozia a putut fi vazuta si simtita pâna în Finlanda, spargând si geamuri. Unde de soc atmosferice s-au propagat pâna la 1000km. Oamenii care s-ar fi aflat la mai putin de 100km ar fi suferit arsuri de gradul 3. Socul seismic a masurat 5÷5,25 grade pe scara Richter. Puterea degajata în cele 39 nanosecunde ale exploziei a fost de 5,4×1024 watt (5,4 yottawatt), aproximativ 1,4% din puterea Soarelui.
Accidentul nuclear de la Cernobîl.
A fost un accident major în Centrala Atomoelectrica Cernobîl, pe data de 26 aprilie 1986 la 01:23 noaptea, care s-a compus dintr-o explozie a centralei, urmata de contaminarea radioactiva a zonei înconjuratoare.
Sâmbata, 26 aprilie 1986, la 01:23:58 am, reactorul nr. 4 a suferit o explozie catastrofala a vaporilor de apa, care a declansat un incendiu, o serie de explozii aditionale si fluidizare nucleara. Accidentul poate fi gândit ca o versiune extrema a accidentului SL-1 în Statele Unite din 1961, unde centrul reactorului a fost distrus (omorând trei oameni), radioactivitatea raspândindu-se direct în interiorul cladirii unde se afla SL-1. În timpul accidentului de la Cernobîl însa, aceasta a fost dusa prin vânt spre frontierele internationale.
Centrala electrica se afla în apropiere de orasul parasit Pripiat, Ucraina. Acest dezastru este considerat ca fiind cel mai grav accident din istoria energiei nucleare. Un nor de precipitatii radioactive s-a îndreptat spre partile vestice ale Uniunii Sovietice, Europei si partile estice ale Americii de Nord. Suprafete mari din Ucraina, Belarus si Rusia au fost puternic contaminate, fiind evacuate aproximativ 336.000 de persoane. Circa 60% din precipitatiile radioactive cad în Belarus, conform datelor post-sovietice oficiale.
Accidentul a pus în discutie grija pentru siguranta industriei sovietice de energie nucleara, încetinind extinderea ei pentru multi ani si impunând guvernului sovietic sa devina mai putin secretos. Acum statele independente – Rusia, Ucraina si Belarus au fost supuse decontaminarii continue si substantiale. E dificil de estimat un numar precis al victimelor produse de evenimentele de la Cernobîl, deoarece secretizarea din timpul sovietic a îngreunat numararea victimelor. Listele erau incomplete si ulterior autoritatile sovietice au interzis doctorilor citarea „radiatie” din certificatele de deces.
Raportul Forului Cernobîl din anul 2005, condus de Agentia Internationala a Energiei Atomice (IAEA) si Organizatia Mondiala a Sanatatii (WHO), a atribuit 56 de decese directe (47 de lucratori si 9 copiii cu cancer tiroidian) si a estimat ca mai mult de 9.000 de persoane dintre cele aproximativ 6,6 de milioane foarte expuse pot muri din cauza unei forme de cancer. Raportul a citat 4.000 de cazuri de cancer tiroidian între copiii diagnosticati în 2002. Desi în Zona de Excludere a Cernobîlului anumite zone restrânse vor ramâne închise, majoritata teritoriilor afectate sunt acum deschise pentru stabilizare si activitate economica.
Reactorul nuclear este o instalatie în care este initiata o reactie nucleara în lant, controlata si sustinuta la o rata stationara (în opozitie cu o bomba nucleara, în care reactia în lant apare într-o fractiune de secunda si este complet necontrolata).
Reactoarele nucleare sunt folosite pentru numeroase scopuri. Cea mai semnificativa utilizarea curenta este pentru generarea de putere electrica. Reactoarele de cercetare sunt folosite pentru producerea de izotopi si pentru experimente cu neutroni liberi. Din punct de vedere istoric, prima folosire a reactoarelor nucleare a fost producerea plutoniului pentru bomba atomica. O alta utilizare militara este propulsia submarinelor si a vapoarelor (desi aceasta presupune un reactor mult mai mic decât cel folosit într-o centrala nuclearo-electrica).
În mod curent, toate reactoarele nucleare comerciale sunt bazate pe fisiunea nucleara si sunt considerate problematice datorita nesigurantei lor si riscurilor asupra sanatatii. Din contra, altii considera centrala nucleara ca fiind o metoda sigura si nepoluanta de generare a electricitatii.
Instalatia de fuziune este o tehnologie bazata pe fuziunea nucleara în locul fisiunii nucleare.
Exista si alte instalatii în care au loc reactii nucleare într-o maniera controlata, incluzând generatoarele termoelectrice radioizotope si bateriile atomice, care genereaza caldura si putere exploatând dezintegrarile radioactive pasive, cum ar fi, de exemplu, instalatiile Farnswoth-Hirsch de producere a radiatiilor neutronice.
Principalele aplicatii ale reactoarelor nucleare
În centrale nuclearo-electrice: productie de caldura pentru generare de electricitate; productie de caldura pentru încalzire domestica si industriala; productie de hidrogen; la desalinare.
În propulsia nucleara: pentru propulsie nucleara marina; exista propuneri pentru rachete termonucleare; exista propuneri pentru rachete propulsate prin puls nuclear.
În transmutatie de elemente: la productia de plutoniu, adesea pentru utilizarea în arme nucleare; la obtinerea divertilor izotopi radioactivi, cum ar fi americiu pentru detectorii de fum, respectiv cobalt-60, molibden-99 si altii, folositi în medicina.
În cercetare: pentru asigurarea unei surse de radiatie cu neutroni si pozitroni (cum ar fi pentru Analiza cu activare neutronica si Datarea cu potasiu-argon); pentru dezvoltarea de tehnologii neclare.
Centralele nucleare desi ofera energie electrica ieftina, au o mare problema, deseurile radioactive.
Deseurile radioactive sunt rezultatul activitatilor zilnice de intretinere, reparatii, al opririlor programate sau neprogramate ale centralei si sunt gestionate complet separat de deseurile conventionale.
Deseurile radioactive generate in urma acestor activitati sunt:
- solide (plastic, celuloza, sticla, lemn, filtre de purificare, filtre de la sistemele de ventilatie etc.).
-lichide organice (ulei, solvent, lichid scintilator).
-amestecuri solide-lichide inflamabile.
Colectarea si sortarea lor este efectuata de personal calificat, dupa reguli si criterii specificate prin proceduri. Activitatea de sortare se aplica tuturor tipurilor de deseuri radioactive. Pentru fiecare tip de deseuri radioactive (solide, lichide organice si amestecuri solide-lichide inflamabile se urmaresc diferite criterii:
- sursa de provenienta (cladirea serviciilor, cladirea reactorului).
-felul materialului (plastic, celuloza, metal, lemn, ulei, solventi etc.).
-continutul de radionuclizi (viata scurta, medie sau lunga).
-debitul de doza la contact (slab active, mediu active).
Dupa sortare, deseurile radioactive sunt stocate in containere speciale de inox.
Deseurile radioactive lichide organice sunt pastrate in cladirea serviciilor, urmand sa fie solidificate pentru eliminarea potentialelor pericole de inflamabilitate.
Unele deseuri solide sunt compactate cu o presa hidraulica pentru reducerea volumului.
Stocarea deseurilor radioactive solide sau solidificate este asigurata pentru toata perioada de exploatare a centralei in conditii de securitate si pastrare optime. Depozitarea finala a acestor deseuri se va realiza numai dupa conditionarea in matrice solide, sigure, care sa garanteze ca cel putin 300 de ani nu vor avea impact negativ asupra mediului inconjurator.
Dupa 50 de ani de energetica nucleara întrebarea „cum sa se administreze aceste resturi materiale” se confrunta cu probleme de securitate si tehnice, una din importantele directii de actiuni a criticilor industriei nucleare fiind chiar aceste costuri si riscuri pe termen lung asociate cu managementul deseurilor radioactive.
Administrarea combustibilului ars poate include variate combinatii de stocare, reprocesare si depozitare finala. În practica, combustibilul ars este stocat în piscine cu apa usoara (normala), de obicei chiar în incinta centralei. Apa asigura racirea combustibilului ars si este un ecran de protectie împotriva radioactivitatii acestuia. Dupa perioada de racire si diminuare a nivelului de radiatii, combustibilul ars este stocat (stocare uscata) fie în containere intermediare de otel si beton monitorizate cu atentie, fie în depozite finale sub forma de puturi adânci sapate în diferite formatiuni geologice.
Reprocesarea combustibilului ars este atractiva deoarece permite reciclarea combustibilul nuclear si asigura pregatirea deseurilor pentru depozitarea finala. Totusi, experienta Frantei, de exemplu, a aratat ca depozitarea finala este mult mai economica deoarece reprocesarea combustibilului ars conduce la cresterea de 17 ori a cantitatii de deseuri radioactive sub forma lichida.
Desi omenirea a îmblânzit recent puterea nucleara, primele reactoare nucleare au aparut în mod natural. Cincisprezece reactoare de fisiune naturale au fost gasite în trei depozite separate de minereu la mina Oklo din Gabon, în vestul Africii. Descoperite pentru prima data de Francis Perrin, acestea sunt numite ca „Reactoarele Fosile Oklo”. Aceste reactoare functioneaza de aproximativ 150 milioane de ani, având o putere medie de 100 kW. De asemenea, emisia de caldura, lumina si radiatii de la stele se bazeaza pe fuziunea nucleara. Conceptul unui reactor nuclear natural a fost teoretizat înca din 1956 de Paul Kurola la University of Arkansas.
Submarine nucleare
O revolutie în constructia de submarine a avut loc în 1955. Flota Militara SUA a lansat USS Nautilus - primul submarin cu propulsie nucleara. Actionat de o bucata de uraniu, de marimea unei mingi de golf, într-un reactor nuclear. Nautilus putea parcurge peste 110000 km în doi ani, fara a trebui realimentat.
Reactorul unui submarin nuclear produce caldura prin fisiunea nucleelor. Prin acest proces se divid nucleele atomice, eliberând cantitati mari de caldura. Un lichid de racire extrage caldura din reactor si o transfera la apa dintr-un boiler. Apa fierbe, generând aburi, trecuti apoi în turbinele de propulsie principale si în turbine legate la generatoare electrice. Caldura transforma apa în aburi. Apoi, aburii rotesc turbinele care actioneaza elicele.
Submarinele cu propulsie nucleara sunt foarte costisitoare si doar flotele militare ale celor mai bogate tari si le pot permite. Ele sunt de doua tipuri.
Submarinele nucleare vânatoare-distrugatoare, cunoscute ca SSN-uri, se folosesc la urmarirea si la distrugerea navelor si a submarinelor inamice. Ele sunt dotate cu sonar sensibil pentru a detecta “semnatura sonora” unica, un sunet de identificare, a unui vas inamic. Operatorii de sonar priceputi pot sa identifice multe vase pur si simplu dupa tipul de zgomot pe care îl fac. Acesta este în mare parte determinat de viteza cu care se roteste elicea si de numarul de pale pe care îl are aceasta. Indiferent cât de silentios ar fi un submarin, de obicei, el poate fi detectat prin folosirea unui sistem sonor activ. Acesta transmite unde sonore prin apa si receptioneaza ecourile, inclusiv pe cele provocate de submarine. SSN-ul rusesc clasa Alfa, cunoscut sub numele de “pestisorul auriu”, se poate scufunda la 700 m si poate sa atinga o viteza maxima de 110 km/h. Pe vremea Razboiului Rece dintre SUA si fosta Uniune Sovietica, ambele tari si-au construit flote mari de submarine vânatoare-distrugatoare cu scopul si rezistenta de a astepta lânga porturile terminale ale inamicului si de a-si urmari prada în zonele de patrulare oceanice.
Submarinele balistice, care sunt cele mai mari submarine cu propulsie nucleara sunt cele concepute pentru aruncarea proiectilelor balistice cu raza mare de actiune, purtând focoase nucleare. Aceste vase, cunoscute ca SSBN-uri, pot lansa proiectile pe sub apa, pentru a lovi tinte la mii de kilometri departare. SSBN-uri se afla în functiune în SUA, Rusia, Marea Britanie, Franta si China. Capacitatea SSBN-urilor de a evita detectarea, ramânând sub apa luni întregi daca este necesar, la protejeaza de atacul nuclear - un mare avantaj fata de punctele de lansare a proiectilelor pe uscat. Daca un inamic lanseaza un atac cu arme nucleare, SSBN-urile pot contraataca devastator. Aceasta le face foarte eficiente în tinerea la distanta a inamicilor. SSBN-urile include cele mai mari submarine din lume - clasa Typhoon ruseasca, lunga de 170 m.
Propulsie nucleara spatiala.
Studierea propulsiei nucleare in spatiu a inceput in 1959 la NASA si a fost sprijinit de Atomic Energy Commission. Planul s-a numit NERVA si a fost abandonat in 1972. Intre 1959 si 1972 se apreciaza ca Nerva a cheltuit aprox. 7 miliarde $. Au fost construite 20 de motoare de racheta propulsate de energia nucleara.
Testele si constructia au avut loc in Nevada. Motoarele cu propulsie nucleara au fot testate in aer liber si au avut o putere intre 50.000 - 250.000 de cai putere. Ca o comparatie, un motor cu combustie chimica da aprox.400.000 de cai putere.
Spre deosebire de combustia chimica in care hidrogenul este ars pentru a produce jetul de propulsie, in motoarele atomice energia produsa de fisiunea uraniului este folosita pentru incalzirea hidrogenului care apoi este aruncat prin duze pentru a produce energia de propulsie. Totul este mult mai eficient si pentru aceasi distanta se foloseste numai jumatate din cantitatea de hidrogen care ar fi arsa de un motor traditional de racheta.
Surse:
http://ro.wikipedia.org/wiki/Bomba_%C5%A3arului
http://en.wikipedia.org/wiki/Tsar_Bomba
http://www.atomicforum.org/russia/tsarbomba.html
http://ro.wikipedia.org/wiki/Cernob%C3%AEl
http://en.wikipedia.org/wiki/Atomic_bombings_of_Hiroshima_and_Nagasaki
http://en.wikipedia.org/wiki/Nuclear_submarine
http://www.nuclearspace.com/content_scitech1.aspx
http://ro.wikipedia.org/wiki/Reactor_nuclear
http://ro.wikipedia.org/wiki/Energie_nuclear%C4%83
http://www.descopera.org/energia-nucleara-aplicatii-si-implicatii/
Conan Bacterianul
A fost Mama Natura pregatita pentru bomba atomica?
Natura e intr-un echilibru permanent, daca ceva exista, in mod sigur, exista si ceva care sa il consume, dar ce ar putea consuma deseuri radioactive?
In 1956, cercetatorii din Corvallis, Oregon dupa ce au sterilizat cu radiatii gamma niste conserve de carne, au observat ca unele s-au alterat. A.W. Anderson, seful de proiect al Statiunii de Agricultura Experimentala Oregon, a fost surprins. Ce fel de organism poate supravietui unor doze atat de mari de radiatii? La o examinare mai atenta, a fost gasita o colonie de bacterii cu o membrana celulara groasa, care au fost numite Micrococcus Radiodurans. Aceasta denumire, a fost mai tarziu, schimbata in Deinococcus Radiodurans, dar micul organism capatase deja o porecla: Conan Bacteria.
De la descoperirea sa din 1956, D. Radiodurans a fost studiata amanuntit. In 1960, cercetatorii au izolat mecanismul responsabil pentru repararea mutatiilor din ADN-ul bacteriei. S-a descoperit de asemenea ca prezinta o structura unica a zidului celular, asemanatoarea archaebacteriei, dar a ramas clasificata drept bacterie, in continuare.
Domeniul Archaea prezinta urmatoarele caracteritici:
• Archaea are celule procariote.
• Spre deosebire de Bacteria si Eukarya, Archaea are membrane compuse din catene ramnificate de hidrocarbon atasate la glicerol prin legaturi de eter.
• Peretii celulari la Archaea nu contin peptidoglican.
• Archaea nu este sensibila la unele antibiotice care afecteaza Bacteria, dar este sensibila la unele antibiotice ce afecteaza Eukarya .
• Archaea contine rRNA archeal.
De asemenea, reprezentatii domeniului Archaea, traiesc în medii extreme si includ specii metanogene, halofile extreme si hipertermofile.
Mai tarziu, prin descifrarea genomului, a fost posibila o clasificare mai precisa. Veri apropiati ai D. Radiodurans au fost descoperiti traind in cele mai bizare locuri (izvoarele termale, fecale animale, stomacul uman, etc.).
Nimeni nu se astepta sa gaseasca o bacterie care e prolifica in preajma deseurilor nucleare, deoarece nu prea au existat asemenea deseuri, pana de curand. Pe de alta parte, viata a fost prezenta pe Pamant – probabil pregatita pentru conditii radioactive – de cel putin 4 miliarde de ani. Studiile recente indica faptul ca toate formele de viata, au un stramos comun, o bacterie cu perete celular gros, ce poate rezista atmosferei potrivnice si temperaturilor ridicate din preistorie. E evident ca aceasta bacterie nu a evoluat prea mult fata de stramosul sau, deci climatele extreme constituiau normalul acelei perioade. Climatul Pamantului s-a schimbat mult de atunci. Asa ca unde s-a ascuns Conan Bacteria pana acuma?
In general, pe Pamant, nivelul general al radiatiilor e scazut, dar asta nu inseamna ca nu exista zone radioactive. Unele izvoare termale dizolva filoane de uraniu si de radiu in apele lor, aducand izotopi instabili la suprafata. Izvoarele termale din Ramsar, Iran, de exemplu, contin cantitati mari de radiu, acest lucru duce la o iradiere constanta a zonei, de pana la 260 Gy. Oare aici s-a ascuns Conan?
Padurile pietrificate si straturile de fosile, pot contine niveluri mari de radiatii. Daca sunt in preajma unui zacamant de uraniu (asa cum sunt faimoasele fosile de dinozaur din formatia Morrison) aceste ramasite se vor “imbiba” cu radiatii. Nivelul de radiatie pe care il poseda e suficient de ridicat, pentru a forta muzeele sa foloseasca spatii speciale de stocare pentru anumite fosile si colectii de lemn fosilizat.
Desi aceste oase si paduri au fost considerate “moarte” timp de secole, poate ca ele au fost caminul familiei Deinococcus.
In 1999, Hassan Brim si colegii lui, au incercat sa ii diversifice lui Conan meniul. Prin inginerie genetica, au adaugat o gena, prelevata de la E. Coli despre care se stia ca ofera rezistenta sporita la nivelurile ridicate de mercur. Acest tratament a sporit capacitatile lui Conan. Prin combinarea rezistentei radioactive a lui Conan, cu capacitate de a procesa metalele grele, cercetatorii au creeat o unealta puternica. Scopul lor era sa creeze o bacterie care transforme deseurile metalice grele si compusii lor, in metale mai putin toxice si mai solubile chimic.
Experimentul a fost un succes, bacteria modificata a prosperat intr-un mediu radioactiv, saturat cu mercur.
Care o sa fie pasul urmator pentru Conan Bacteria?
Prin energie nucleara si dezmembrarea armelor nucleare, ii punem la dispozitie noi habitaturi. Este posibila o diversificare in aceste habitaturi sau acel sistem unic de reparatie a ADN-ului, o va impiedica sa evolueze? Avem multe de invatat despre potentialul si capacitatile acestei bacterii. Fie ca e vorba de o “reciclare” naturala a deseurilor radioactive, sau de simpla adaptare la conditiile mediului, Conan Bacteria, este cu adevarat, eroul nostru antic, in forma sa microscopica.
Sursa: Descopera.Org
Basmul cu Dumnezeu
Inainte sa incep, vreau sa spun din start ca imi asum toate potentialele injuraturi ce ar putea veni dupa citirea acestui post.
Nu inteleg cum oameni inteligenti inca pot crede in Dumnezeu. Dumnezeu e ca un mit, o poveste, ceva din folclor, si totusi, iata ca si in zilele noastre, lumea crede in El. Ideea pentru care aceasta poveste a aparut mi se pare extraodinar de clara: oameni puternici, important… conducatori de state, din trecut, trebuiau sa creada ca exista cineva… ceva mai mare, mai puternic decat ei, cineva caruia trebuie sa ii dea socoteala, altfel acestia s-ar fi crezut de neoprit, si ar fi facut orice fara sa astepte vreo repercursiune din vreo directie, si deci ei trebuiau sa stie de frica cuiva. Mare suparare intre Biserica si cei care spun cum ca Iisus ar fi fost insurat, ba ar fi avut si un copil… DAR, in afara de Biblie, pe care o putea scrie oricine, oricand, cum dovedesc ei macar faptul ca Iisus a existat, sau ca a fost cine sustin ei ca a fost? Idiotic de-a dreptul mi se pare faptul ca fiecare zice ca are dreptate. Fiecare religie mai exact. Crestinii: islamicii sunt niste pagani, religia noastra e cea adevarata si de drept. La fel si islamicii, etc etc etc… fiecare o tine pe a lui, si culmea, fiecare om dintr-o religie crede ca religia lui e cea adevarata, cand exista milioane de alti oameni ce au o alta religie. Nu inteleg cum ceva atat de evident inca poate crea controverse, ba mai mult, sa existe adevarate razboaie duse in numele religiei, toate pentru un basm vechi de cand lumea. Ok, poate exista ceva ce poate controla bunul mers al lucrurilor, o entitate, dar in niciun caz nu si-a facut vreo data simtita prezenta si n-are vreo legatura cu bazaconiile scrise in Biblie… numai ganditi-va cate nedreptati a facut Biserica, cate interese existau in trecut, cate crime… practic Biserica si-a creat stat in stat, in fiecare stat. Si daca Dumnezeu ar exista, din punctul meu de vedere ar trebui sa fie echivalentul Diavolului, la cata lume, cati copii mor in diferite cataclisme, razboaie, sau de foame… zilnic pe Pamant. Cum ar putea cineva care (se) sustine ca e bun, si ca are puterea de a face ceva, sa ingaduie asa lucruri oribile? Cred ca toti in sinea lor, stiu, de fapt sunt convinsi ca Dumnezeu nu exista, dar parca le e rusine sa recunoasca asta pentru ca: “uite domn’le, asa de multi oameni cred, deci trebuie sa fie adevarat, si atunci sa ma fac si eu ca e adevarat”. Si mai sunt si cei credinciosi doar de sarbatori. Damn, it makes me sick. Oricand pe parcursul unui an, vezi cativa oameni la biserica. Dar de Paste, se umple curtea bisericii, ba e chiar neincapatoare, de cat de ‘credinciosi’ vin, bineinteles doar o data pe an, si imbracati cat mai frumos, ce mai, ca si cum ar iesi in club, sau ar merge la chef. Si mai e si Craciunul, sarbatoare de mare amploare la rang mondial. Sper ca stiti cu totii ca Mos Craciun cel imbracat in rosu a fost inventat de Coca Cola, pentru publicitate, spiritul vechi al Craciunului fiind de mult uitat. Deci ei practic se joaca cu oamenii, asa ca va rog sa credeti in continuare. This God thing makes me sick!
Nu ma astept, de fapt nici nu vreau sa fie cineva de acord cu mine, dar in sinea voastra, indiferent ce sunteti (de la om de rand la preot si asa mai departe), stiti ca asa e, oricat incercati sa va impuneti sa credeti!
Sursa: Icehot
Efecte Coca-Cola
Ce se intampla in corpul tau dupa ce bei o Coca-Cola:
- in primele 10 minute: 10 lingurite de zahar iti intra in organism (100% din cantitatea recomandata zilnic). Nu vomiti imediat din cauza abundentei de dulce pentru ca acidul fosforic taie din greata.
- 20 de minute: zaharul din sange cauzeaza un exces de insulina. Ficatul tau reactioneaza la acest lucru transformand cat mai mult zahar in grasime.
- 40 de minute: absorbtia de cafeina e completa. Ti se dilata pupilele, iti creste tensiunea si ca raspuns, ficatul elibereaza mai mult zahar in sistemul circulator.
- 45 de minute: corpul tau creste productia de dopamina, stimuland centrii nervosi ai placerii din creierul tau.
- >60 de minute: acidul fosforic uneste calciul, magneziul si zincul din intestinul subtire, provocand o crestere a metabolismului.
- >60 de minute: Proprietatile diuretice ale cafeinei intra in joc (iti vine sa urinezi). Evacuezi calciul, magneziul si zincul ce erau destinate oaselor, precum si sodiu, electrolit si apa.
- >60 de minute: pe masura ce abrambureala din tine se calmeaza, vei avea o lipsa de zahar. Esti iritabil, nervos si/sau lipsit de vlaga. Practic ai eliminat toata apa din Cola si odata cu ea, si o multime de elemente nutritive ce puteau fi folosite de catre organismul tau spre exemplu, in abilitatea de a te hidrata sau in intarirea oaselor si dintilor.
Toate acestea sunt urmate in orele viitoare de o lipsa de cafeina.
P.S.: Nu Coca-Cola in sine e dusmanul aici. Este vorba de combinatia dinamica dintre o cantitate enorma de zahar, cafeina si acid fosforic, iar acestea se gasesc in aproape toate sucurile de pe piata!
Informatii aditionale:
http://en.wikipedia.org/wiki/Sugar
http://en.wikipedia.org/wiki/Caffeine
http://www.three-peaks.net/annette/Processed-Sugar.htm
http://www.faqs.org/nutrition/Ca-De/Caffeine.html
FP România: Surprizele anului 2008
Reputaţi analişti şi lideri de opinie s-au înşelat asupra victoriei lui Obama, crizei financiare, forţei piraţilor sau poluării.
(+) Click pentru a mări
Fabricarea panourilor solare produce mari emisii de gaz NF3, mai poluant decât CO2 emis de arderea combustibililor fosili
Publicitate În timp ce se poate înşela amarnic asupra evenimentelor de mâine, mass-media ignoră importante evenimente ale zilei. Ce veşti bune va aduce 2009?
"Barack Obama nu o va învinge pe Hillary Clinton într-o cursă în doi la alegerile primare”, a fost predicţia editorialistului Bill Kristol de la „New York Times“ la începutul acestui an. “Bear Stearns este în regulă! Nu vă retrageţi banii de la Bear! Nu fiţi prostuţi!”, îi sfătuia analistul financiar al CNBC, Jim Cramer, pe americani cu şase zile înainte de falimentul companiei.
Analiştii „Foreign Affairs Dennis Blair“ şi „Kenneth Lieberthal“ ne-au spus că rutele maritime ale lumii sunt sigure şi că “petrolierele sunt mult mai puţin vulnerabile decât susţine înţelepciunea convenţională”. La scurt timp, un superpetrolier saudit a fost jefuit de piraţii somalezi. Care încă mai reţin vasul. Apropo, Blair este pe cale de a deveni următorul şef al CIA.
Recesiune, masacre, antimaterie
“Oricine spune că suntem în recesiune sau că ne îndreptăm spre o recesiune - şi, mai mult, cea mai rea de după Marea Depresie - îşi inventează propria definiţie a «recesiunii»”, scria Donald Lufkin în „Washington Post“ la jumătatea lunii septembrie. În ziua următoare, banca Lehman Brothers a dat faliment şi la scurt timp după a fost confirmat faptul că economia SUA este deja de câteva luni în recesiune.
În decembrie anul trecut, „The Economist“ a descris alegerile din Kenya în aceşti termeni: “Cu toate defectele, un exemplu pentru alţii”. Din nefericire, scrutinul a fost în mare măsură măsluit, iar violenţele care au urmat au lăsat 800 de oameni morţi, 200.000 fără adăpost şi economia ţării ruinată.
Walter Wagner este un om de ştiinţă care credea că Large Hadron Collider, cel mai mare accelerator de particule al lumii, ascuns în munţii elveţieni, poate distruge planeta: “Există o posibilitate reală de creare a unor anomalii teoretice distructive precum găurile negre, materia stranie şi tranziţii în spaţiul de Sitter. Aceste evenimente au potenţialul de a schimba fundamental materia şi de a distruge planeta noastră”, scria el pe website-ul lhcdefense.org la începutul acestui an.
Şi desigur, nicio trecere în revistă a celor mai rele predicţii nu ar putea exclude criza financiară globală: “Cred că sistemul bancar a fost stabilizat. Nimeni nu se mai întreabă dacă există vreo instituţie importantă care ar putea să eşueze şi în privinţa căreia n-am putea să facem nimic”, le-a spus Henry Paulson ascultătorilor postului naţional de radio pe 13 noiembrie.
Lista a fost alcătuită de Blake Hounshell şi Josh Keating, doi dintre colegii mei de la „Foreign Policy“. Lista nu este interesantă doar pentru că arată cât de mult s-a schimbat lumea în doar 12 luni, ci şi pentru că subliniază şi de câte ori experţii în predicţii au fost prinşi pe picior greşit de istorie anul acesta.
Omisiuni esenţiale
Hounshell şi Keating au mai creat şi o altă listă fascinantă de ştiri şi evenimente importante, ignorate de agenda media. Printre aceste evenimente semnalate regăsim continuarea conflictului din Sudan la scară mare, comparabilă cu Darfurul, de această dată în munţii Nuba; creşterea producţiei de cocaină în Columbia; faptul că jumătate din oţelul folosit pentru construirea celor mai înalţi 900 de zgârie-nori în Shanghai nu a trecut testele de calitate; că Statele Unite ajută India să construiască un scut antirachetă şi faptul că emisiile de NF3, gaz care transformă energia solară în electricitate, sunt cei mai mari contributori la încălzirea globală.
Acest an a început cu o criză alimentară globală şi se va sfârşi cu un şomaj masiv. Instituţii financiare gigantice şi longevive care păreau invulnerabile şi eterne nu mai există. Un preşedinte al SUA, care se consideră un paladin al pieţei libere, va fi ţinut minte ca un om care a girat cel mai mare transfer de proprietate privată către sectorul public din istoria ţării sale. Iar succesorul său va fi Barack Obama. Fără îndoială, acesta a fost un an al surprizelor. Nu putem decât să sperăm că 2009 ne va surprinde la fel de tare ca 2009. Dar cu veşti bune.
Moisés Naím
Moisés Naím este redactorul-şef al revistei americane "Foreign Policy" pe care a relansat-o în 2003, pentru a deveni una dintre cele mai citite şi premiate reviste de politică internaţională.
A fost ministru al Industriilor şi Comerţului în Venezuela şi director executiv al Băncii Mondiale.
Ultima sa carte, din 2006, este "Ilicit: How Smugglers, Traffickers and Copycats are Hijacking the Global Economy", tradusă deja în 18 limbi.
Sursa: Adevarul
Soldati robot ai viitorului
Americanii planuiesc sa construiasca soldati roboti care sa nu comita crime de razboi asemenea oamenilor.
Armata Statelor Unite si Marina au angajat experti in etica pentru a preveni crearea unui robot precum “Terminator”. Pana in 2010, Statele Unite ale Americii vor investi 4 miliarde de dolari intr-un program de cercetare numit “Sisteme Autonome” (sisteme care se auto-guverneaza).
Pentru constructia acestor roboti, au fost recrutati experti englezi care vor impiedica robotii sa incalce Conventiile de la Geneva.
Colin Allen, un om de stiinta de la Universitatea Indiana a publicat deja o carte ,“ Masinile Morale: Invatand robotii despre bine si rau”, in care trece in revista argumentele pro si contra .
El a transmis catre “The Daily Telegraph”: “Intrebarea la care vor raspunsuri este daca pot fi construite arme automate care pot fi conformate cu legile razboiului. Putem folosi teorii etice pentru a realiza aceste masini?”
Ronald Arkin, un informatician de la Universitatea Georgia Tech, lucreaza la software-ul pentru Armata Statelor Unite. El a scris un raport in care spunea ca robotii nu sunt perfect etici in lupta, dar sunt mai etici decat soldatii umani.
El spune ca robotii nu simt nevoia de a se proteja , nu au emotii care sa le intunece judecata sau care sa ii faca sa raspunda cu ura si frustrare, unor situatii de pe campul de lupta.
Recent, compania QuinetiQ a realizat un robot pentru armata americana, a carui armament poate varia de la spray paralizant pana la arme automate de 7.62 mm.
Insa aceasta generatie de roboti e controlata de oameni prin telecomanda. Cercetatorii vor sa realizeze soldati-roboti ce pot identifica singuri tinta, care sa distinga intre fortele inamice precum tancuri sau oameni inarmati, si tintele ce trebuie ocolite precum ambulantele sau civili.
Software-ul ar trebui realizat in conformitate cu Conventiilor de la Geneva.
Dr. Allen a aplaudat decizia de a ataca dilemele etice. “E timpul sa ne gandim la teoriile etice si sa construim software ce ne va asigura ca robotii se vor comporta corect”.
“Deja avem calculatoare care iau decizii ce influenteaza viata oamenilor, dar din punct de vedere etic, ele sunt oarbe”.
Dr. Allen a mentionat ca armata americana doreste roboti autonomi. Robotii cei mai costisitori sunt sub comanda directa a oamenilor, deoarece nu-si permit sa-i piarda.
Unii sceptici spun ca va fi imposibil sa se realizeze roboti ce nu vor gresi, sau nu vor comite lucruri grave atunci cand se vor “defecta”, precum in filmul Robocop.
Noel Sharkey, un cercetator in domeniul calculatoarelor de la Universitatea Sheffield, cunoscut pentru implicarea in show-ului “Robot Wars” este un critic principal al planurilor SUA. El spune: “Imi trece un fior pe sira spinarii. Lucrez in domeniul inteligentei artificiale de zeci de ani, iar ideea unui robot care sa poata lua viata unui om, este infioratoare.”
Informatii relatate de “The Daily Telegraph” in editia electronica.
Sursa: Descopera.Org
Abonați-vă la:
Postări (Atom)