luni, 19 ianuarie 2009

Energia viitorului


"Terorismul nu ameninţă esenţa modului nostru de viaţă puternic tehnologizat - spune Martin Hoffert, profesor de fizică la Universitatea din New York. Dar energia o face." Conservarea energiei poate amâna scadenţa, însă, în cele din urmă, nu poţi economisi ceea ce nu ai.

Aşa că e timpul să ne înteţim eforturile pentru a găsi următorul tip de combustibil în stare să alimenteze motorul flămând al umanităţii.

Există un astfel de combustibil? Răspunsul scurt este nu. Experţii repetă mereu, ca pe un fel de mantră: "nu există soluţie miraculoasă". Deşi câţiva susţinători fervenţi consideră că doar marile conspiraţii sau lipsa de fonduri stau între noi şi energia nemărginită din vidul cosmic sau din miezul Pământului, adevărul este că nu există un nou combustibil unic, important, care să aştepte undeva, ascuns între parametrii unei ecuaţii sau la capătul vreunei găuri de sondă.

Entuziasmul provocat de autoturismele cu hidrogen poate crea o impresie greşită. Hidrogenul nu este o sursă de energie. El se găseşte, împreună cu oxigenul, în banala apă, însă nu e deloc uşor de extras. Pentru a fi utilizat, hidrogenul trebuie să fie separat, iar procesul necesită mai multă energie decât ar da hidrogenul înapoi. Iar în zilele noastre, această energie vine în cea mai mare parte din combustibilii fosili. Deci nu asta e soluţia miraculoasă...

Răspunsul lung în ceea ce priveşte următorul combustibil nu este totuşi chiar atât de sumbru. De fapt, numeroşi pretendenţi la coroana energetică deţinută acum de combustibilii fosili sunt deja la îndemână: vântul, soarele, chiar şi energia nucleară, ca să numim doar câţiva. Succesorul va fi ânsă un parlament, nu un rege.

Autor: Michael Parfit, Foto: Sarah Leen


sursa: natgeo.ro

Niciun comentariu: