Noroiul de neoprit

Un dezastru nefiresc erupe şi nu se întrevede niciun final. Coşmarul şuvoiului de noroi ce face ravagii în estul Javei

În zori, firicelul care începuse să se scurgă în apropiere, în timpul nopţii devenise un şuvoi opărit. Noroiul a năvălit în casa modestă a lui Sumitro, care are un magazin în districtul Porong, din Java de Est. În timp ce acoperea mobile şi umplea camerele, Sumitro şi Indayani, soţia lui, şi-au luat în braţe copiii şi au fugit. "Ştiam că noroiul nu poate fi oprit - spune el. Casa mea era sortită pieirii."

Câteva luni mai târziu, o dâră de abur plutind deasupra unui peisaj de case scufundate marchează sursa nenorocirilor lui: un vulcan noroios. Cauza apariţiei acestuia stă la baza unor controverse. Mulţi dau vina pe o companie care fora după gaze; alţii susţin că a fost declanşat de un cutremur.

Lusi, cum îi spun indonezienii şuvoiului de noroi, e una dintre cele mai ciudate manifestări ale frământărilor geologice din Indonezia. Din mai 2006, a vărsat milioane de barili de mocirlă fierbinte, acoperind 700 ha. Sate întregi au dispărut sub noroi, adânc de 18 m pe alocuri, şi 10.000 de familii au fost evacuate din casele lor.

Până acum, conform unei estimări a FMI, catastrofa a păgubit Indonezia de 3,7 miliarde de dolari, declanşând acuzaţii şi contraacuzaţii. Fiind vorba de Indonezia, s-au făcut apeluri prompte şi la forţele supranaturale. Lusi - poreclă creată prin combinarea cuvântului indonezian pentru noroi (lumpur) cu Sidoarjo, numele oraşului din apropiere - ar putea continua să erupă zeci de ani.

Între timp, camioanele şi excavatoarele lucrează fără întrerupere pentru a limita pagubele, consolidând diguri în calea celor 600.000 de barili de noroi care continuă să erupă în valuri zilnic. Conductele varsă mâlul în Râul Porong; teoretic, ploaia îl va spăla în mare - asta dacă nu înfundă râul şi nu inundă oraşul apropiat Surabaya, cu 2,5 milioane de locuitori.

Odată cu noroiul, au apărut şi misticii - vraci din Sumatra, preoţi hinduişti din Bali şi o prezică toare celebră, Mama Lauren - care pretind că ar putea opri potopul. Credincioşii au aruncat capre, gâşte şi maimuţe în noroi, pentru a linişti dragonul, despre care se bănuieşte că ar fi fost deranjat de foraje.

Un localnic bogat a oferit o casă oricui ar putea opri noroiul. Totuşi prima dată candidaţii trebuiau să-şi dovedească puterile, oprind prin forţe mistice un robinet care picură. N-au reuşit.

Suspicios faţă de mistici, sătul de noroi, Sumitro nu e prea optimist. "Nimic nu-l poate opri - spune el. Nici tehnologia, nici puterile supranaturale." Un dig a protejat împrejurimile locuinţei lui Sumitro până în noiembrie 2006, când, din cauza noroiului, a explodat o ţeavă de gaze, omorând 13 oameni.

"Am crezut că venise sfârşitul lumii" - îşi aminteşte el. Într-un fel, aşa şi era. Explozia a slăbit digul, expunând împrejurimile fluxului de noroi. Acum, urmele paşilor localnicilor care au plecat sunt imprimate în noroiul străzilor goale. Hoţii au lăsat casele fără acoperişuri şi cabluri electrice. Mirosul de sulf pluteşte în aer. "Acum n-a mai rămas nimic - spune Sumitro. Doar amintiri."

Politica din jurul dezastrului este la fel de murdară ca şi peisajul. PT Lapindo Brantas, compania care a săpat puţul nefast, e deţinută parţial de familia lui Aburizal Bakrie, ministrul indonezian pentru prosperitate. Bakrie, miliardar, spune că puţul nu a avut nimic de-a face cu catastrofa; el dă vina pe un cutremur puternic care a lovit Yogyakarta, la o distanţă de 270 km, cu două zile înainte de scurgerea de noroi.

Acum însă trebuie să viziteze victimele lui Lusi. Cu atât mai bine. Furia domneşte într-o piaţă unde sunt campaţi mii de săteni rămaşi fără casă. "Dacă Bakrie vine aici..." - spune un bărbat, trecându-şi uşor degetele peste beregată.



Nu este aşa - spune o purtătoare de cuvânt de la Lapindo. Afirmă că s-a întârziat despăgubirea pentru că reclamanţii nu pot prezenta dovezi adecvate ale deţinerii unor case şi terenuri şi susţine că deja compania a cheltuit milioane pentru a oferi adăpost şi hrană victimelor. Despăgubirile vor fi plătite în totalitate în doi ani, promite purtătorul de cuvânt, adăugând că Lapindo nu are nicio obligaţie legală, din moment ce cauzele dezastrului au rămas nedovedite. "Încă nu ştim dacă a fost vina noastră" - spune ea.

Un studiu efectuat de o echipă internaţională, din care făcea parte şi un angajat de la Lapindo, susţinea teoria lui Bakrie că nenorocirea ar fi fost produsă de un cutremur. Dar Richard Davies, de la Universitatea Durham, din Anglia, respinge ipoteza. "În primul rând, cutremurul n-a fost suficient de mare şi s-a produs şi prea departe - spune el. În al doilea rând, avem dovezi destul de clare ale modului în care forajul ar fi putut produce acest incident."

Studiile lui Davies au conchis că erupţia a fost declanşată de foraje şi de încercarea de a controla un aflux uriaş de apă şi gaze care fracturau secţiuni ale găurii de forare. O încercare de a acoperi gaura cu mii de bile de beton a eşuat anul trecut. Acum, Soenarso, coordonatorul Agenţiei Sidoarjo pentru Diminuarea Fluxului de Noroi, şi-a epuizat toate ideile pentru oprirea fluxului.

Dar Lusi încă nu a terminat. Ploile torenţiale ar putea eroda digurile, eliberând şi mai mult noroi şi alungând şi mai mulţi oameni. Orice s-ar întâmpla, un lucru e sigur: pentru victimele lui Lusi, numele companiei Lapindo a fost mânjit cu noroi.

Text: Andrew Marshall

Foto: John Stanmeyer

sursa: natgeo.ro