vineri, 12 decembrie 2008

La masă cu zeii Olimpului sau la schi pe acoperisul României

Cei mai mulţi dintre noi, atunci când aleg să-si petreacă Revelionul în ţară, preferă staţiunile montane. Păltinis poate fi soluţia ideală. Dacă, dimpotrivă, vrei să mergi pe alte meleaguri, nimic nu poate fi mai potrivit decât zona grecească Paralia - Katerini, odată resedinţa zeilor Olimpului


Statiunea Păltinis se află în nord-estul Munţilor Cindrel, judeţul Sibiu, sub Vf. Oncesti (1.717 metri), la doar 33 de kilometri de Sibiu. Este staţiunea situată la cea mai mare altitudine din România, asa că are un climat specific montan, cu temperaturi medii anuale de 4 grade Celsius (12 grade în iulie si -6 grade în ianuarie). Veste nemaipomenită pentru amatorii de schi, la Păltinis zăpada persistă mai mult de o treime din an.

Bijuteria Sibiului

Staţiunea Păltinis a fost înfiinţată de Societatea Carpatină Ardeleană, în secolul al XIX-lea. Odată cu trecerea timpului, localitatea s-a dezvoltat din ce în ce mai mult, ajungând astfel o destinaţie turistică deosebit de importantă, mai ales în sezonul de iarnă, când mii de turisti vin să se bucure de aerul curat si de zăpada excelentă. Sunt amenajate nu mai puţin de sapte pârtii ideale pentru schi sau alte sporturi de iarnă, dotate cu instalaţii de transport pe cablu si nocturnă. Unele dintre vilele construite în urmă cu două secole sunt în picioare si astăzi, ele fiind declarate monumente istorice (Casa Turistilor - 1894, Casa Medicilor - 1895, Sala Monaco – 1898). Păltinis dispune si de o serie de hoteluri, cabane, restaurante moderne, toate construite în a doua parte a secolului XX, si în care poţi beneficia de servicii foarte bune.
Factorii terapeutici principali ai staţiunii sunt climatul alpin, lipsit de praf si factori alergeni, precum si ionizarea atmosferei. Pot fi tratate la Păltinis stările de surmenaj fizic si intelectual, sechelele pulmonare, anemiile, precum si tulburările de crestere la copii.
Nu în ultimul rând, staţiunea poate fi locul ideal de plecare dacă vrei să cutreieri Munţii Cindrelului, Valea Sadului sau Cheile Cibinului.
În ceea ce priveste cazarea, nu trebuie să-ţi faci probleme, dar pentru petrecerea Revelionului ar fi totusi recomandat să faci rezervări. La pensiuni, un sejur de cinci zile costă, în medie, 1.300 de lei de persoană cu pensiune completă sau bonuri valorice si masa festivă inclusă, iar la hotel de două stele, 1.500 de lei de persoană.

Aproape de Olimp

Dacă vrei ca la trecerea dintre ani să te afli cât mai aproape de zei, îţi recomand staţiunea Paralia - Katerini, în Pieria, la doar 20 de kilometri de Muntele Olimp. A fost numită „Riviera Olimpului”, „Tara bogată” sau „Tara de sub munte”. Staţiunea Paralia - Olimpic Beach si orasul Katerini alcătuiesc cel mai cosmopolit si mai luminos colţ din Pieria.
Plajele pitoresti, scăldate în ape albastre si „păzite” de munţii din jur, creează o impresie deosebită. Pesemne că seninătatea peisajului si forţa naturii i-a determinat pe zeii Olimpului să-si stabilească resedinţa în acele locuri.

Odihnă, dar si distracţie

Revenind la noi, turistii-muritori, trebuie să-ţi spun că în Paralia - Katerini poţi beneficia de odihnă, distracţie, tensiune si liniste în acelasi timp. Vei putea găsi hoteluri mici si primitoare, cu o atmosferă familială, supermarketuri, magazine de suveniruri, de confecţii, de obiecte si articole de plajă, magazine cu blănuri si bijuterii. De-a lungul plajei se află numeroase restaurante si taverne tradiţionale, cu preparate gustoase, la preţuri accesibile, dar si discoteci si cluburi de noapte.
Locaţia este extrem de favorabilă, permiţând vizitarea unor obiective foarte importante din Grecia. Paralia se află la doar patru kilometri de orasul Katerini si la doar 70 de Salonic, unul dintre orasele importante ale ţării. De asemenea, poţi merge la Atena, la Muntele Olimp sau în celebra peninsulă Halkidiki.
Sase zile de cazare, de Revelion, costă la Paralia - Katerini între 170 si 250 de euro de persoană (clasificare două si trei stele, inclusiv masa festivă).

Articol scris de Ana Pastia

Niciun comentariu: