Marea natiune este in miscare.
Studentii mei isi scriau compunerile pe o hartie atat de ieftina si de subtire, ca semana cu foita de ceapa. Paginile fragile se rupeau usor; in lumina, vedeai prin ele. Faceau greseli in engleza, dar uneori acestea dadeau cuvintelor mai multa putere. "Parintii mei s-au nascut in familie saraca de fermieri - scria un tanar care-si alesese numele englezesc Hunt.
Ne-au spus ca ei mancasera scoarte de copac, iarba etc. Atunci bunicu si bunica nu aveau mintea deschisa si n-au lasat-o pe mama sa mearga la scoala ca este fata." Un coleg de-al lui isi descria mama astfel: "Parul ei face alb ca argint si unii dinti devin miscatori. Dar munceste din greu ca intotdeauna."
Acestea erau subiectele obisnuite - studentii mei pretuiau rabdarea si straduinta si scriau cu placere despre familiile lor. De multe ori, evenimentele nationale ii contrariau. "Sunt chineza, dar imi este greu sa vad tara mea clar - a scris o tanara, pe nume Airane.
Cred ca exista multi tineri sunt dezorientati ca eu sunt." Si eu, profesorul ei, aveam aceeasi senzatie. Fusesem trimis in China in 1996 ca voluntar in Peace Corps si a fost pentru prima data cand am trait in aceasta tara si i-am studiat limba. Singurul lucru pe care-l stiam sigur era ca lucrurile aveau sa se schimbe. Deng Xiaoping traia, desi se zvonea ca era foarte bolnav.
Hong Kongul inca mai era colonie britanica; China nu intrase in Organizatia Mondiala a Comertului; recent, Beijingul pierduse cursa pentru gazduirea Jocurilor Olimpice din 2000. Guvernul construia cel mai mare baraj de hidrocentrala din lume, pe cursul mijlociu al Fluviului Yangtze, in cadrul Proiectului celor Trei Defileuri, iar eu fusesem repartizat ca profesor in Fuling, un orasel care avea sa fie afectat de noul baraj.
Text: Peter Hessler Foto: Fritz Hoffmann
Sursa: natgeo.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu