"Elixirul" Anei Aslan

Gerovitalul la cincizeci de ani. O poveste despre cum a îmbătrânit medicamentul contra îmbătrânirii.

Petcu Steluţa are 86 de ani şi multe planuri de viitor. Se gândeşte în special la călătoriile pe care ar vrea să le facă.

E o doamnă mărunţică, sigură pe ea, care păstrează încă semnele cochetăriei de odinioară: ochii, de un albastru intens, sunt vioi şi jucăuşi, unghiile etalează o ojă roşie strălucitoare, iar părul vopsit blond e strâns într-un coc sever. A lucrat până acum câţiva ani şi s-a astâmpărat doar când ceilalţi i-au aflat vârsta şi începuseră să o protejeze prea mult pentru gustul ei. Asta pentru că la fel de bine i-ai putea da chiar şi 65 de ani.

E lucidă, optimistă, mâinile nu-i tremură, se mândreşte că nu foloseşte bastonul, ca alte prietene, iar rădăcina părului şi sprâncenele trădează o culoare naturală închisă. Sursa stării generale foarte bune o pune pe seama Gerovitalului: se împlinesc 30 de ani de când urmează fără întreruperi tratamentul injectabil.

"Am încredere, încredere, încredere în aceste injecţii!" - exclamă doamna Steluţa, care şi-a asigurat rezerva până în 2009.

Povestea Gerovitalului începe undeva pe la jumătatea secolului al XX-lea. Ana Aslan, pe atunci în vârstă de 52 de ani, preda la Facultatea de Medicină din Timişoara şi era preocupată de studierea procainei, un cunoscut anestezic local. De-a lungul anilor, mai mulţi medici evidenţiaseră câteva efecte surprinză toare: uneori, durerile articulare cedau, părul alb se recolora, iar calitatea tegumentului se îmbunătăţea. Erau însă doar observaţii disparate, venite în special din partea chirurgilor.

În premieră, Ana Aslan lua în calcul potenţialul procainei de a fi utilizată în lupta împotriva îmbătrânirii. Ea o folosea de mai mult timp în tratarea arteritelor, în afecţiunile circulaţiei periferice, dar dorea să o extindă şi la cazurile de reumatism. În primăvara anului 1949 s-a ivit ocazia.

"Pe 15 aprilie, am cunoscut un tânăr student la medicină, care suferea de artroză acută, în stare de criză de trei săptămâni - nota ea. Genunchiul lui era imobilizat şi fiecare mişcare îi provoca dureri atroce. Medicaţia care-i fusese administrată nu-i uşurase suferinţa decât pe termen scurt."

A ales să-i administreze o soluţie cu procaină 1% în artera femurală, deşi exista riscul să nu o nimerească, artera unei persoane tinere fiind foarte subţire. A reuşit, iar după câteva minute tânărul a ridicat piciorul şi l-a îndoit de mai multe ori. La scurt timp, el a părăsit spitalul.

"Şocul şi interesul erau atât de mari, încât am renunţat la cariera universitară - căreia mă dedicasem trup şi suflet - pentru a mă consacra studiului acestei substanţe."

După doi ani, Ana Aslan a început un experiment de lungă durată pe animale, asociat cu un studiu clinic pe 25 de pacienţi vârstnici, bazat pe procaină injectabilă, şi a constatat îmbunătăţirea stării lor generale.

Printre exemplele care au demonstrat ulterior eficienţa tratamentului se afla şi cel al unui pacient în vârstă de 110 ani.

După patru ani de tratament, tremură turile mâinilor şi ale capului aproape încetaseră, putea să meargă singur, avea poftă de mâncare, părul alb se repigmenta, iar depresia era înlocuită de o stare psihică bună.

Rezultatele satisfăcătoare au determinat-o pe Profesoară să caute o compoziţie care potenţa efectele benefice ale procainei şi a continuat cercetările împreună cu farmacista Elena Polovrăgeanu. Ele au scăzut pH-ul procainei de la 4,5 la 3,3, care era astfel stabilizată şi exercita în organism o acţiune mai îndelungată înainte de a intra în reacţie de hidroliză (în mod obişnuit, e eliminată în circa o oră).

În final, au ajuns la un compus format din procaină 2%, acid benzoic 0,12%, metabisulfit de potasiu 0,10%, fosfat disodic 0,01%, pH-ul amestecului situându-se între valorile 3 şi 4. Ingredienţii adăugaţi procainei erau agenţi antioxidanţi şi stabilizatori, iar menţiunea H3 adăugată denumirii produsului - Gerovital - indica acţiunea de tip vitaminic a medicamentului.

Acesta se menţinea în organism peste şase ore şi depăşea cu mult efectele anestezice. Evaluarea clinică a Gerovitalului pe 7.600 de pacienţi a determinat omologarea sa în anul 1957 şi trecerea la producţia de serie sub formă de fiole, iar cinci ani mai târziu şi sub formă de drajeuri, cremă terapeutică şi loţiune capilară.

În anul 1980, Ana Aslan a inventat, împreună cu Ion Polovrăgeanu, un nou produs geriatric, Aslavitalul, la scurt timp brevetat şi introdus în producţia industrială. Între timp, participările şi prezentările Profesoarei la sesiunile şi întrunirile de specialitate au făcut Gerovitalul cunoscut şi peste hotare. Acesta şi-a câştigat numeroşi susţinători, mai ales în afara lumii medicale.

Într-o lume care căuta febril elixirul tinereţii fără bătrâneţe, Gerovitalul a fost la modă aşa cum au fost recent implanturile cu silicon - explică, amuzat de propria comparaţie, Stelu Petricu, medic primar dermatolog, unul dintre cei familiarizaţi cu istoria medicamentului. Numărul solicitărilor de tratament a crescut şi, cum Institutul de Geriatrie nu era pregătit pentru atâţi pacienţi, în 1972 fostul sanatoriu de la Otopeni al CC al PCR a trecut în dotarea institutului, devenind Secţia clinică Otopeni.

În jurul numelor care au trecut pragul institutului s-au ţesut legende. Printre cei care au venit se numărau Somerset Maugham, Pablo Neruda, Salvador Dali, Miguel Asturias, Charlie Chaplin şi Claudia Cardinale. La Otopeni se crease o atmosferă elitistă.

"90% dintre pacienţi erau din străinătate. Secţia era destinată pacienţilor străini şi toată lumea vorbea cel puţin o limbă străină. Aveam un bagajist care vorbea la perfecţie franceza şi italiana" - îşi aminteşte Georgeta Popescu, medic primar, care de peste douăzeci de ani lucrează la Secţia clinică Otopeni.

În timp, lucrurile s-au schimbat în rău: Ana Aslan şi-a atras antipatia Elenei Ceauşescu (motivul a fost invidia acesteia pe titlul de academician al Profesoarei), iar lipsa apei calde, mâncarea şi condiţiile proaste - cu care se confrunta întreaga ţară - au afectat imaginea institutului. În 1978, colegiul de partid i-a cerut să plătească 1,5 milioane de lei, bani care reprezentau contravaloarea unor taxe de spitalizare pe care ea nu le percepuse bătrânilor săraci.

După şapte ani de procese, demarate în 1981, şi cu numai cinci luni înainte de a înceta din viaţă, Ana Aslan a avut câştig de cauză. La acea oră, metoda de tratament Ana Aslan aducea anual peste 17 milioane de dolari statului român.

Ana Aslan s-a născut pe 1 ianuarie 1897, la Brăila, într-o familie de intelectuali numeroasă (erau cinci fraţi). Tatăl, Mărgărit Aslan, a murit când ea avea numai 13 ani. "Pe mine mă iubea enorm pentru că eram dovada tinereţii lui târzii. La naşterea mea, el împlinea 59 de ani, eu fiind mezina familiei" - îşi amintea ea mai târziu.

La 16 ani visa să devină pilot şi a zburat pe un aparat mic, iar la absolvirea liceului, în faţa opoziţiei mamei de a deveni medic, a trecut la soluţii extreme şi a intrat în greva foamei. În cele din urmă, în 1922 a absolvit Facultatea de Medicină şi apoi şi-a desfăşurat activitatea la mai multe spitale, până în 1952, când a fost numită, cu susţinerea unuia dintre mentorii ei, doctoral C. I. Parhon, director al Institutului de Geriatrie din Bucureşti, funcţie pe care a deţinut-o până în 19 mai 1988, când a încetat din viaţă, la vârsta de 91 de ani.

Doctoriţa Monica Bârsan face parte din vechea gardă a Institutului de Geriatrie şi Gerontologie şi se numără printre persoanele care au lucrat alături de Ana Aslan. Vorbeşte despre ea cu respect, utilizând tot timpul apelativul "Profesoara".

"Profesoara era foarte drăguţă. În primul rând, avea umor. În al doilea rând, ştia să fie foarte dură când trebuia şi-ţi era apropiată când erai numai cu ea. Trebuia să menţii totuşi o distanţă, altfel te domina şi ajungea să te anihileze cu totul. Pe de altă parte, Profesoarei nu-i plăcea să fie linguşită. Prefera să-ţi păstrezi părerea."

Doctoriţa este nostalgică după anii în care lucra la Secţia clinică de la Otopeni: "Marea majoritate a pacienţilor se întorceau anual pentru cure, tratamente şi investigaţii. Totul era combinat cu fizioterapie, gimnastică, erau programe sociale, cu plimbări la Sinaia şi la mănăstiri. Era altfel decât acum. Şi, desigur, era mâna Profesoarei, care proteja toată această atmosferă de lucru. O mână de fier, dar, în acelaşi timp, protectoare."

Renumele ei s-a răspândit în lume, iar colecţia de scrisori pe care le primea la institut conţine 130.000 de piese din 123 de ţări (scrisorile ajungeau la destinaţie chiar şi atunci când pe plic scria doar "Prof. Ana Aslan, România").

Elegantă, cu maniere ireproşabile şi ţinută distinsă, în ciuda vârstei înaintate, însăşi Ana Aslan era un exemplu pentru pacienţi - îşi aminteşte doctoriţa Bârsan. "Eu am prins-o când făcea vizita la saloane, aşa cum se face în medicina tradiţională. Vreau să vă zic că avea tocuri aşa de înalte (şi arată cu degetele cam 8 cm) şi îşi făcea vizitele la Otopeni de trei ori pe săptămână.

Pe atunci avea în jur de 80 de ani." A rămas fidelă toată viaţa pasiunilor şi tabieturilor ei: citea Balzac, Dostoievski, Marguerite Yourcenar, iubea anemonele lui Luchian, operele lui Van Gogh şi Masa Tăcerii a lui Brâncuşi. Săptămânal, primea la institut vizita unei femei care-i ghicea în cafea şi în fiecare dimineaţă îşi savura cupa de şampanie. Îi plăceau materialele fine, mobilele de calitate, muzica bună şi oamenii frumoşi.

"Urâţenia mă crispează, mă blochează şi mă anihilează. Nu aş şti cum să trăiesc într-o ambianţă respingă- toare. Detest bătrâneţea, urâţenia şi minciuna" - se confesa lui Dinu Lipatti. "Era foarte exigentă, foarte rafinată şi foarte umblată - povesteşte Georgeta Popescu. A trăit ca o prinţesă."

În lumea medicală, părerile privind Gerovitalul erau împărţite: erau voci care spuneau că Gerovitalul reprezintă una dintre cele mai însemnate invenţii din medicină, dar şi contestatari.

Cei mai înverşunaţi adversari l-au numit Zerovital. Un studiu realizat în 1975, intitulat "Effects of a procaine preparation (Gerovital H3) in hospitalized geriatric patients: a double-blind study", arăta că, în urma cercetărilor efectuate pe un grup de 63 de pacienţi cu vârste cuprinse între 45 şi 83 de ani, nu s-au constatat ameliorări psihice şi fizice.

Pe de altă parte, un articol publicat un an mai târziu în revista americană Psychosomatic venea în sprijinul Gerovitalului. Sub supravegherea FDA (Federal Food and Drug Administration), au avut loc testări pentru ca Gerovitalul să fie utilizat ca antidepresiv pe piaţa americană. În mod normal, acestea au loc în mai multe etape, tot mai complexe, dar Gerovitalul a trecut doar de prima fază, testările fiind oprite din cauza lipsei banilor.

În SUA, Gerovitalul s-a lovit de scepticismul specialiştilor, nu a fost aprobat, iar importul a fost oprit încă din 1982. Oricum, continuarea studiilor privind Gerovitalul este improbabilă.

"E un medicament vechi şi ieftin şi nimeni nu mai e interesat să investească în el" - explică directorul medical al INGG, doctorul Gabriel Preda. Anul trecut, prezenţa metabisulfitului de potasiu a compromise producerea Gerovitalului, deoarece Ghidul european recomandă evitarea metabisulfiţilor în medicamente.

Cu toate acestea, Ana Aslan şi Gerovitalul sunt nume care aduc în continuare mulţi bani, mai puţin statului român, mai mult companiilor, firmelor şi centrelor de tratament private (un centru de spa şi tratament situat la Eforie-Nord, plasat pe poziţii de concurenţă cu INGG, a preluat numele Ana Aslan ca parte a strategiei de marketing).

De asemenea, Ana Aslan a brevetat doar două produse cosmetice (loţiunea capilară şi crema Gerovital H3), încredinţând producerea acestora firmelor Farmec, din Cluj-Napoca, şi Miraj, acum Gerovital Cosmetics, din Bucureşti.

Rămase de atunci rivale, acestea şi-au diversificat gama de produse cosmetice, chiar dacă tradiţionala procaină clorhidrată a ieşit din formulă. Pe lângă cele două firme, în discuţie mai intră şi puternicul grup farmaceutic Zentiva, care are drepturile pentru fabricarea produselor farmaceutice, iar serviciile de tratament sunt oferite de Institutul Naţional de Geriatrie şi Gerontologie.

Cele 34 de hectare de pădure pe care se întinde Secţia clinică Otopeni alcătuiesc un decor pitoresc şi o surprinzătoare oază de linişte aflată în imediata vecinătate a capitalei. Pe cărările care se afundă printre copaci şi pe la umbra clădirilor vechi, cu decoraţii greceşti, se plimbă agale oameni vârstnici. Unul dintre ei explorează meticulos tot ce-i iese în cale: centrala, colţurile ascunse, depozitul de lucruri vechi.

"Ai văzut centrala? Ai văzut ce mare e?" - iar în ochii lui se citeşte încântarea. Treptat, mitul miraculosului leac împotriva îmbătrânirii s-a transformat într-o afacere, iar locurile în care se ofereau tratamente revoluţionare au devenit secţii clinice obişnuite.

Nici secţia de la Otopeni, vestită odinioară, nu se mai adresează exclusiv cetăţenilor străini. Motivul este simplu: aceştia au renunţat să mai vină în România, când în alte părţi există oferte mai atractive şi condiţii mai bune. Partea bună a lucrurilor este că în prezent cele două săptămâni de terapie cu Gerovital, combinată cu fizioterapie, hidroterapie, masaj şi kinetoterapie, atrag numeroşi pacienţi români, care sunt nevoiţi să-şi facă programări în avans.

Prezentul este prea puţin strălucitor la Otopeni, de aceea legătura cu trecutul este păstrată aici cu sfinţenie. Albumele cu poze care o înfăţişează pe Ana Aslan şi articolele din publicaţiile vremii alcătuiesc o colecţie impresionantă. În corpul principal, la parter, se află apartamentul patru. În el este cazat acum un tânăr de 35 de ani, care caută mai degrabă liniştea decât tratamentul, dar înainte a fost apartamentul Profesoarei.

Acesta i-a şi rămas numele. Apartamentul Profesoarei.

Sursa: natgeo.ro