Romancierul Martin Cruz Smith si fotograful Gerd Ludwig descopera magia sinistra a unui oras care isi dezvaluie adevaratele culori noaptea.
Moscova pe timp de noapte e un basm cu o unda de amenintare. O Cenusareasa care nu paraseste Kremlinul inainte de miezul noptii risca sa piarda mai mult decat condurul de cristal.
La miezul noptii, orasul este o retea stralucitoare de lumina, care include si domul aurit al Catedralei Mantuitorului Isus Hristos, oroarea stalinista care e Hotelul Ucraina si o bucla intunecoasa a Raului Moscova. In aval, luminile santierelor care lucreaza nonstop sunt suspendate in aer, in timp ce otelul si betonul dispar. Inghesuiala zilei s-a dus. Noaptea aduce limpezime, iar luminile traseaza viitorul.
Pe Dealurile Vrabiilor insa toti ochii sunt atintiti asupra unui raliu neoficial de motociclete: motoare japoneze, sclipitoare ca niste jucarii, Vostokuri rusesti grosolane, "monstri" Ducati, Harley-uri cu tevi de esapament din crom lustruit. Sute de motociclisti si admiratori au umplut terasa pentru a vedea masinariile ocupandu-si locurile, in stilul neglijent al vedetelor de cinema.
Un Harley abia daca a trebuit sa tuseasca putin ca sa dea fiori multimii. Unele motoare erau atat de modificate, incat era greu sa-ti dai seama ce fusesera la inceput. Un Ural care de obicei cara saci de cartofi in atas fusese transformat intr-un pradator camuflat in negru, zbarlit de rachete si mitraliere.
Cum tevile mitralierelor erau picioare de scaun, iar ghidonul era facut din carje, efectul era mai degraba teatral decat amenintator. In ciuda accesoriilor de piele si tinte etalate, acelasi lucru se putea spune si despre motociclistii insisi. Prietenul meu Sasa venise si el. Sasa vorbeste atat de incet, incat pare timid, cand, in realitate, ca detectiv la omucideri, isi cantareste fiecare cuvant.
Text: Martin Cruz Smith; Foto: Gerd Ludwig
Sursa: natgeo.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu