În prezenţa uriaşilor

Kingo şi familia lui retrasă de gorile-de-câmpie trăiesc în sălbăticie şi libertate în bazinul Fluviului Congo, în centrul Africii.



Aceasta este povestea unei familii cu totul aparte: monstruosul patriarh solitar şi cele patru soţii ale sale, veşnic în competiţie, fiecare cu propriul copil dependent de ea, plus George, care nu are mamă - zece făpturi intim legate, în lumea lor, care trăiesc fiecare zi într-un peisaj baroc, înăbuşitor, năpădit de insecte şi de fluturi.

Gândiţi-vă la cele patru soţii: Mama, Mekome, Beatrice şi Ugly (Urâta). Da, o fi Mama matriarhul care le tratează pe celelalte de sus, dar Mekome este preferata lui Tati şi toată lumea ştie acest lucru. Beatrice, cea cu suflet mare şi binevoitoare, ignoră această situaţie cu voioşie. Iar Ugly este asocială şi evită întreaga familie.

Fiecare mamă îşi protejează acerb odrasla. Mama şi Mekome au băieţei - Kusu şi Ekendy, prieteni la cataramă, mereu puşi pe şotii. Beatrice şi Ugly au nou-născuţi - Gentil, cu ochi mari, şi Bomo, cu membre lungi - pe care îi poartă cu ele pretutindeni.

Astăzi, ca în fiecare zi, patriarhul cu umeri grei mănâncă singur. Nimeni nu are voie lângă el când mănâncă. Este miezul zilei, iar căldura şi umezeala sunt sufocante. Albine-fără-ac bâzâie pe lângă urechile lui, muştele îi acoperă mâncarea, dar el nu bagă de seamă. Stă cu burta revărsată peste coapse, mestecă meditativ şi priveşte în jur cu o expresie plictisită.

După prânz, e vremea siestei. Se întinde pe spate în umbra fierbinte, îşi aruncă în lături braţele puternice, îşi umflă pieptul musculos şi adoarme instantaneu. Mekome se strecoară cu abilitate lângă el şi se întinde. Beatrice începe fericită s-o alăpteze pe Gentil, distanta Ugly îi dă să sugă lui Bomo, George se cuibăreşte de una singură, iar băieţii încep să se joace.

Kusu şi Ekendy sunt prea mari pentru somnul de după-amiază. În timp ce mamele lor moţăie, fraţii vitregi ţopăie pe lângă tatăl lor, care sforăie. Se fugăresc de jur împrejur, punându-şi piedică şi dându-se de-a dura, luptându-se şi râzând cu chiote. Când zbenguiala lor zgomotoasă se apropie prea mult de tatăl adormit, acesta mârâie şi băieţii o tulesc, dar magnetismul lui enorm îi atrage înapoi în scurtă vreme.

Când în sfârşit părintele se ridică din visurile lui, îşi conduce familia într-o plimbare prin pădure. Băieţii stau aproape de el, imitându-i fiecare mişcare. Soţiile îl urmează, conştiente şi invidioase de prezenţa celorlalte. Când el se opreşte, se opresc şi ele. Când el se mişcă, se mişcă şi ele. Kingo, un mascul dominant de 150 de kilograme, este cu adevărat regele junglei.

Kingo şi familia lui de gorile-vestice-decâmpie trăiesc confortabil pe o suprafaţă de junglă protejată, care se întinde la graniţa dintre Republica Congo şi Republica Centrafricană. Cuprins între Parcul Naţional Nouabalé-Ndoki la est şi Parcul Naţional Dzanga-Ndoki în Republica Centrafricană, la vest, ţinutul lor este una dintre ultimele păduri virgine rămase în bazinul Fluviului Congo.

Chiar şi aşa, pădurile învecinate au fost tăiate, permiţând astfel accesul braconierilor, care ucid gorilele pentru carne. Fără eforturile depuse de Diane Doran-Sheehy, profesor de antropologie la Universitatea Stony Brook, din statul New York, jungla lui Kingo ar fi dispărut deja.

Din 1995, Doran-Sheehy a petrecut până la şase luni pe an studiind gorilele. Zona aleasă de ea făcea parte dintr-o concesiune pentru exploatarea lemnului, dar în 2004, în colaborare cu Societatea pentru Conservarea Speciilor Sălbatice, a reuşit să convingă compania forestieră Congolaise Industrielle des Bois să le ofere gorilelor o fâşie de 100 de kilometri pătraţi din pădurea virgină, numită Triunghiul Djéké.

În primul său an, cu granturi obţinute de la National Geographic Society şi Fundaţia Leakey, Doran-Sheehy a înfiinţat Centrul de Cercetare Mondika, de-a lungul Râului Mondika, şi a angajat o echipă de pigmei BaAka, din Republica Centrafricană, pentru a urmări animalele.

Spre deosebire de gorilele-de-munte din Munţii Virunga - unde se învecinează Rwanda, Republica Democratică Congo şi Uganda -, al căror număr nu atinge 700 de exemplare, gorilele-vestice sălăşluiesc în păduri mlăştinoase, la aproximativ 100 m deasupra nivelului mării. (Gorilele sunt clasificate în patru subspecii: de munte; estice de câmpie sau ale lui Grauer; vestice nigeriene; vestice de câmpie; plus Bwindi, o subpopulaţie de gorile-estice.)

Nimeni nu ştie câte ar putea fi, dar numărul lor scade într-un ritm alarmant. Decimate de virusul Ebola şi constrânse de pierderea habitatului, este posibil ca gorilele să-şi fi înjumătăţit numărul faţă de anii 1990, când cele mai optimiste estimări le situau în jurul a 100.000 de exemplare. În septembrie 2007, statutul lor a fost schimbat din "specie periclitată" în "specie puternic periclitată".

Deşi toate gorilele din grădinile zoologice ale lumii sunt gorile-vestice, cunoaştem prea puţine lucruri despre comportamentul lor în sălbăticie. Doran-Sheehy a venit în bazinul Fluviului Congo ca să afle în ce mod căutarea hranei şlefuieşte comportamentul social al gorilei, pornind de la ideea că gorilele-vestice-de-câmpie trebuie să aibă un alt regim alimentar decât verişoarele lor din munţi.

Gorilele-de-munte au părul negru, lung, gros şi catifelat, pentru a le ţine de cald în climatul lor răcoros, în timp ce gorilele-vestice-de-câmpie au părul subţire şi scurt, de culoare cafenie până la roşu aprins, spre vârf. Făpturi sfioase, extrem de precaute, gorilele se feresc de întâlnirile cu omul - unul dintre puţinii lor duşmani naturali.

Dar pentru a le studia trebuie să le poţi observa. Pentru a le observa, trebuie să le obişnuieşti cu prezenţa ta. După cum a aflat în Rwanda Dian Fossey, celebra cercetătoare care a studiat gorilele-de-munte, e nevoie să urmăreşti îndeaproape un mascul dominant şi familia lui ani de-a rândul - practic, ajungi să trăieşti cu gorilele.

Doran-Sheehy şi echipa sa au avut nevoie de şase ani doar pentru a-i găsi şi urmări pe Kingo şi familia sa, cărora le-au dat şi nume. A fost nevoie de alţi doi ani pentru a câştiga încrederea familiei.

"Nu am fi reuşit să le obişnuim cu noi, fără ajutorul indigenilor BaAka, experţi în urmărirea animalelor - spune Doran-Sheehy. BaAka cunosc pădurea, înţeleg gorilele, iar cunoştinţele lor de urmăritori sunt uimitoare şi extrem de importante."

Patrice Mongo, un cercetător congolez neobosit, cu un masterat în antropologie la Stony Brook, este şef al operaţiunilor de teren la Mondika. El supraveghează activităţile zilnice ale pigmeilor BaAka porniţi pe urmele animalelor şi are o credinţă aproape mistică în abilităţile lor.

"Ei au evoluat în pădure" - mi-a spus într-o noapte, în Tabăra Mondika, în vreme ce plesnea furnici zburătoare, în lumina tremurătoare a lumânărilor. "Văd lucruri pe care noi nu le vedem, simt mirosuri pe care noi nu le simţim, aud lucruri pe care noi nu le auzim." Mongo, 38 de ani, mă lămureşte: cuvântul kingo înseamnă "voce" în mbenzele, dialectal urmăritorilor de la Mondika.

"La începutul acomodării, chiar şi fără să-l vadă, pigmeii puteau distinge vocalizele lui de cele ale altor masculi dominanţi din zonă. Aşa ne-am apropiat prima dată de Kingo. Avea un răget aparte, profund, din piept." Doran-Sheehy mi-a confirmat în scurtă vreme, după cum bănuiseră şi ea, şi alţii înaintea ei, că alimentaţia gorilelor-vestice este radical diferită de cea a gorilelor-de-munte.

Gorilele-de-munte mănâncă mai ales ierburi - ţelină-sălbatică, urzici-africane şi sânziene. Gorilele-vestice-decâmpie au o dietă mai variată, din fructe, frunze şi ierburi. De asemenea, mănâncă termite, precum şi frunzele verzi, cerate, ale arborelui ngombe, şi coaja arborilor preferaţi.

În anumite perioade ale anului, gorilele-vestice devin practic fructivore, căutând delicatese ale junglei precum bambu, un fruct roşu, cu seminţe, de mărimea unei piersici, sau mobei, un fruct mare şi galben, ca un ananas. În asemenea perioade, fructele pot alcătui până la 60 sau 70 la sută din alimentaţia lor.

În căutarea fructelor preferate şi a altor feluri de hrană, gorilele-vestice străbat cam doi kilometri pe zi, aproape de patru ori mai mult decât gorilelede-munte. După cum a aflat Doran-Sheehy, aceste căutări extinse modelează dinamica familiei.

Indivizii gorilei-vestice-de-câmpie sunt mai independenţi decât gorilele-de-munte. Deşi îşi exprimă afecţiunea unii faţă de alţii, există puţine momente în care îşi fac reciproc toaleta sau au alte tipuri de contact fizic, iar fiecare individ petrece considerabil mai mult timp singur.

Ceea ce înseamnă că femelele, ba chiar şi puii, se pot găsi uneori destul de departe de protecţia masculului dominant - iar lui Kingo îi poate fi greu să-şi apere familia.

"Într-o dimineaţă, urmăritorii au pornit în zori, ca de obicei - povesteşte Mongo în Tabăra Mondika. Brusc, s-au întors în tabără alergând şi strigând ceva despre un atac. Când am ajuns acolo, l-am găsit pe Samedi, puiul lui Ugly, zăcând pe pământ. Am văzut sânge peste tot şi urme adânci în pământ. Samedi fusese schilodit de un leopard. Am chemat prin radio veterinarul pentru animale sălbatice, dar pentru Samedi era deja prea târziu."

În dimineaţa aceasta, pigmeii înaintează repede prin junglă, strecurându-se graţios pe sub liane şi sărind peste rădăcini, aşa cum fac de o viaţă. Durează o oră ca să ajungem în locul unde au fost văzute ultima oară gorilele, noaptea trecută.

De acolo, cei trei urmăritori se despart, căutând semne. "Ei pot să observe dacă şi o singură frunză a unei plante a fost întoarsă - îmi spusese Doran-Sheehy - şi le e de ajuns ca să-şi dea seama în ce direcţie se îndreptau gorilele."

Păşesc pe urmele celui mai bătrân urmăritor. Acesta se opreşte brusc, îngenunchează, culege o frunză şi arată spre sol. Abia vizibilă în pământul umed, se află urma lăsată de încheieturile unor degete. Urmăritorul începe să plescăie uşor, cu limba. Un altul îi răspunde cu trei plescăituri mai înalte.

Este un limbaj simplu, pe care cercetătorii l-au creat pentru a le semnala gorilelor prezenţa lor - plescăiturile cu limba le spun lui Kingo şi familiei sale: "Suntem doar noi, aceleaşi creaturi bizare pe care le vedeţi în fiecare zi, creaturi care nu vă vor face niciun rău, nu vă vor lua mâncarea şi nu vă vor răpi soţiile."

Urmăritorii pornesc în direcţii multiple, discutând între ei prin uşoare plescăituri ale limbii. După zece minute, s-au adunat pe aceeaşi potecă, păşind în şir indian. Cincisprezece minute mai târziu, au găsit gorilele. Toată familia este la treizeci de metri înălţime, într-un copac, servind micul dejun.

Kingo este tolănit tacticos în crăcana a două crengi mari, smulgând frunze şi aruncându-şi-le în gură ca pe nişte bomboane. Mekome este lângă Kingo. Mama, Beatrice cu Gentil şi Ugly cu Bomo stau cu toţii pe o creangă. Kusu şi Ekendy se fugăresc periculos în sus şi în jos pe o ramură, de parcă ar fi la numai un metru deasupra pământului.

Cei doi pui, deşi îşi caută hrana şi singuri, sunt încă alăptaţi. Au cam doi ani şi nu vor atinge maturitatea până la unsprezece sau doisprezece. La momentul respectiv, vor fi - cel mai probabil - burlaci, trăind pe cont propriu în pădure şi sperând să-şi întemeieze propriul harem. Femelele devin adulte de pe la şapte sau opt ani, când vor începe să-şi caute o pereche.

Vârsta lui Kingo nu poate fi calculată, ci doar ghicită, dar Mongo crede că are între 25 şi 30 de ani. Dacă gorilelevestice-de-câmpie au aceeaşi durată de viaţă ca şi gorilele-de-munte, Kingo ar trebui să trăiască până spre 35 de ani.

"Mai sunt atâtea cercetări de făcut" - murmură Mongo. Vârsta femelelor este necunoscută, cu excepţia lui George, care are aproximativ opt ani (şi care a fost confundată cu un mascul când era mică - de aici numele ei, cu care echipa s-a obişnuit şi l-a păstrat).

Singura adolescentă, George, este femela cea mai de jos în ierarhie, o poziţie deloc de invidiat. Mama ei, Vinny, care probabil se simţea neglijată din punct de vedere sexual (poate fi dificil chiar şi pentru cel mai viril mascul dominant să satisfacă un harem), a păşit pe urmele primei soţii înstrăinate, Ebuka, plecată din 2005, şi a fugit pentru a-şi găsi un mascul mai atent.

După plecarea lui Vinny, Beatrice a avut oarecum grijă de George, după ce primul pui al lui Beatrice, Mercredi, a murit în mod misterios. Dar în clipa când s-a născut Gentil, Beatrice şi-a îndreptat atenţia spre noul-născut. De obicei, femelele nasc un singur pui, după o perioadă de gestaţie de opt luni şi jumătate, şi-l alăptează timp de trei sau patru ani.

La sfârşitul perioadei de alăptare, ele sunt gata să se împerecheze din nou. Mortalitatea infantilă poate atinge chiar şi 50 la sută (toate soţiile cunoscute ale lui Kingo şi-au pierdut cel puţin un pui), iar când o mamă îşi pierde puiul, reintră imediat în călduri. Aşa se face că Ugly a rămas însărcinată cu Bomo la numai două luni după ce Samedi a fost ucis de un leopard.

După ce Kingo a consumat toată mâncarea la care poate ajunge cu mişcări leneşe, coboară înşfăcând o liană de grosimea unui odgon şi plonjează în gol ca un pompier. După numai câteva minute, toţi ceilalţi membri ai clanului au coborât unul câte unul pe liana zdravănă.

Traseul lor prin pădure este frustrant de aleator. Spre stânga, spre dreapta şi iar un ocol spre stânga. Mongo înregistrează fiecare schimbare de direcţie pe un dispozitiv GPS. Dar Kingo ştie încotro se îndreaptă şi în scurtă vreme ajunge la destinaţie: un uriaş arbore Gambeya.

Este sfârşitul sezonului uscat şi pe pământ sunt micile fructe, bambu, ale acestui arbore. Kingo rupe în două o bilă roşie, mestecă pulpa şi aruncă pe jos coaja. Kusu, aflat pe urmele lui, ia coaja şi o roade. Ekendy are parte de următoarea coajă aruncată de Kingo.

Totuşi nu sunt destule fructe cât să-i menţină interesul lui Kingo, iar el pleacă mai departe. Grupul paşte nonşalant prin pădure când George descoperă întâmplător pe jos un fruct de mobei. Înfometată, începe să-l sfâşie cu dinţii, încercând în acelaşi timp să nu facă zgomot, ca să nu fie văzută de rudele ei. Nu are noroc. Kingo, extrem de atent la orice fel de hrană, fie adulmecă fructul, fie o aude pe George mâncând.

Instantaneu, se năpusteşte urlând. George se ghemuieşte, el o trânteşte la pământ şi-i smulge fructul pe care îl ţinea strâns. George scânceşte şi o ia la goană, în timp ce Kingo se întinde pe burta lui grasă, îşi propteşte coatele pe sol şi se înfruptă.

"Mâncarea este totul pentru Kingo" - şopteşte Mongo. Mănânci, dormi, te deplasezi. Mănânci, dormi, te deplasezi. Asta este viaţa unei gorile. Teritoriul familiei lui Kingo are aproximativ 15 kilometri pătraţi, dintre care anumite porţiuni se suprapun cu teritoriile altor familii de gorile.

Cel puţin alte nouă grupuri locuiesc în diverse părţi din zona dominată de Kingo. Gorilele-vestice-de-câmpie nu au un teritoriu precis, iar întâlnirile lor relativ frecvente cu alte grupuri de gorile sunt adesea surprinzător de paşnice.

Dimpotrivă, grupurile de gorile-de-munte sunt aproape întotdeauna agresive unele cu altele, se bat cu pumnii în piept, ţipă şi atacă. Doran-Sheehy a arătat că masculii dominanţi din familiile de gorile-vestice pot fi înrudiţi (de pildă, fraţi, fraţi vitregi sau taţi şi fii), ceea ce ar putea contribui la explicarea remarcabilei lor toleranţe.

Mai târziu, în acea după-amiază, Kingo se deplasează rapid - nu se opreşte, nu tândăleşte - şi braţele lui uriaşe îl trag prin verdeaţa încâlcită. Familia goneşte în urma lui. Ca să ţină pasul cu el, Kusu se caţără pe spinarea Mamei, Ekendy se urcă în cârca Mekomei, Gentil şi Bomo se agaţă ca nişte căpuşe de pieptul mamelor lor.

Se mişcă atât de rapid, încât îi pierdem în junglă. Dar urmăritorii nu-şi fac griji. Ştiu unde se duce Kingo: la mlaştină. În dimineaţa următoare, durează două ore ca să ajungem din urmă gorilele. Urmele coboară în băltoacele stătute de apă verde şi noroi, care ne trece de coapse, sub un plafon de liane cu spini.

Totuşi, când în sfârşit răzbatem într-un luminiş, ni se înfăţişează cea mai idilică scenă posibilă în junglă. Fluturi mari cât nişte păsări zboară prin lumina soarelui; păianjeni cât o mână de copil stau la soare pe rădăcini; broaşte orăcăie, libelule se năpustesc de colo-colo, insecte zumzăie şi tot soiul de păsări fluieră, croncăne, ţipă sau uguie.

Şi fix în mijloc stă Kingo. Cufundat în baltă până la piept, el smulge rădăcinile aţoase de iarba-broaştei, pe care le spală în apă şi le soarbe ca pe nişte spaghete. Aşezat fix în bolul său cu salată, e cum nu se poate mai fericit. De fapt, toată familia pare încântată. Niciunul dintre ei nu se poate apropia de Kingo, fireşte, dar fiecare şi-a găsit un loc sub soare.

Ugly e puţin mai departe, susţinându-l uşor pe Bomo, de parcă s-ar pregăti să-i facă o baie. Kusu şi Ekendy pot fi auziţi, dar nu şi văzuţi, năpustindu-se cu voioşie prin stufăriş. George nici nu se vede, nici nu se aude. Beatrice alăptează liniştită, în propriul ei petic tihnit de mlaştină. Mekome se apropie seducător de balta lui Kingo. Iar Mama e sus, într-un copac, plescăind cu agilitate termite. O mare familie fericită.

Text: Mark Jenkins Foto: Ian Nichols


sursa: natgeo.ro