Naveta spatiala americana Endeavour a intrat cu succes pe orbita, miercuri noaptea, cu sapte astronauti la bord, printre care si o invatatoare care merge pentru prima data in spatiu, scrie presa internationala de joi.
Naveta are o masa de 2 000 de tone si a fost lansata spre Statia Spatiala Internationala (ISS) conform planului, la ora locala 18:36
(01:36 ora Romaniei), in conditii atmosferice foarte bune.
„Mult noroc si sa petreceti bine acolo la inaltime”, le-a spus directorul operatiunii membrilor echipajului.
La un minut dupa aprinderea motoarelor, la Centrul Spatial Kennedy, din apropiere de Cap Canaveral (Florida, sud-est), naveta atingea deja viteza de 6 000 de kilometri pe ora. Endeavour si-a continuat ascensiunea stabilita de cel putin noua minute, spre orbita.
Rezervorul extern s-a desprins de naveta conform programului, la 8 minute si 40 de secunde dupa decolare, la scurt timp dupa oprirea celor trei motoare ale navetei si a cazut in Oceanul Atlantic.
Acest zbor are, totodata, o semnificatie emotionala pentru ca in echipaj este si Barbara Morgan, inlocuitoarea Christei McAuliffe, ucisa in explozia navetei Challenger, din ianuarie 1986.
La peste 20 de ani de la acest accident Barbara Morgan, in varsta de 55 de ani, devine astfel prima invatatoare care ajunge in spatiu.
Aceasta misiune spatiala are ca obiectiv continuarea constructiei avanpostului orbital. Nava va instala pe ISS o grinda metalica cu o greutate de aproape 1,6 tone, care va intari structura Statiei. Endeavour si cei sapte astronauti, intre care doua femei, vor ramane pe ISS timp de sapte zile.
Acesta este primul zbor al Endeavour de la accidentul navetei Columbia din februarie 2003, in care si-au pierdut viata sapte astronauti. Incidentul a determinat NASA sa opreasca la sol flota de navete spatiale, timp de doi ani si jumatate, in vederea efectuarii unor imbunatatiri.
Misiunea Endeavour va fi urmata de un zbor al navetei Discovery, prevazut pentru 20 octombrie, si de un zbor al navetei Atlantis, programat pentru 6 decembrie.
sursa: Astronomie
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu