Un secol de biospeologie

Continentul carstului - zece milioane de kilometri pătraţi de calcare - ascunde 15.000 de specii cavernicole.

Cueva del Drach era deja o vedetă turistică a insulei spaniole Mallorca atunci când Emil Racoviţă a venit s-o viziteze. Dar cum un adevărat cercetător nu e niciodată în vacanţă, în timp ce plutea cu lotca pe Lacul Martel, Racoviţă, în loc să admire mirificele bolţi, iscodea adâncul apei.

Deodată a zărit un crustaceu, un fel de garid alb, depigmentat şi orb. Pentru crustaceu, această întâlnire s-a sfârşit prost, într-una din sticluţele cu formol ale maestrului. Dar pentru lumea ştiinţifică ea a fost bogată în consecinţe. Ajuns acasă, la Laboratorul Arago, de la Banyuls-sur-Mer, pe malul Mediteranei, unde era subdirector,

Racoviţă şi-a dat seama că micul crustaceu era o specie nouă (pe care a botezat-o Typhlocirolana moraguesi). Dar mai ales Racoviţă a observat că strania vieţuitoare prezenta caractere primitive, ancestrale, care o făceau să fie net diferită de rudele sale care trăiesc la lumina soarelui.

Deşi tânăr de numai 33 de ani, Racoviţă era un cercetător experimentat. Selecţionat ca biolog pe nava Belgica, în prima expediţie ştiinţifică în Antarctica, Racoviţă a determinat şi a descris în anii 1897-1899 cam 1.600 de specii noi de plante şi animale. A scris apoi primul tratat despre balene din lume. A continuat cu cercetări de biologie marină în Mediterană. Dar, pe lângă marea experienţă de teren, avea şi o solidă concepţie evoluţionistă.

Racoviţă a înţeles că Typhlocirolana, trăind în bezna veşnică a grotei Cueva del Drach, este atât de diferită de rudele ei de la lumina soarelui pentru că, în timp ce acestea au fost nevoite să-şi schimbe înfăţişarea şi să se adapteze la condiţiile schimbătoare ale mediului, ceasornicul evoluţiei ei s-a oprit atunci când a pătruns în cavernele cu mediu constant. O idee simplă, dar revoluţionară, s-a transformat în făclia cu care Racoviţă a pornit prin peşteri să-şi adune argumentele concrete.

În urmă cu exact un secol, în 1907, după trei ani de aventuri sub pământ, disecţii şi reflecţii în liniştea laboratorului de la Banyuls, Racoviţă scria Essai sur les problèmes biospéologiques, unanim considerat a fi actul de naştere al unei noi discipline ştiinţifice - biospeologia.

"O ştiinţă nouă a străvechilor taine subpământeşti" o numea plastic autorul ei, arătând şi de ce este importantă: "Descoperirea unei pături geologice ticsite de fosile variate şi bine conservate este un eveniment ştiinţific fericit şi important. Cu atât mai fericit şi important eveniment este dezvăluirea domeniului subteran ca un strat ticsit de relicte, pe cât de numeroase, pe atât de variate şi de o conservaţie incomparabil superioară, deoarece este vorba de fosile vii!"

În 100 de ani, biospeologia s-a afirmat ca disciplină sintetică solidă şi foarte multe ţări au echipe de cercetători, laboratoare şi secţii specializate. "În prezent, biospeologii au descoperit peste 15.000 de specii troglobionte, acvatice şi terestre. Toate grupele importante cunoscute în zoologie, inclusiv vertebrate cum sunt amfibienii şi peştii, au reprezentanţi cavernicoli" - spune dr. Vasile Decu, biospeolog. Unele specii sunt repere paleogeografice importante.

De exemplu, când mările au invadat zone joase, cum ar fi depresiunile noastre intracarpatice, fauna peşterilor inundate a pierit. Peşterile în care speciile cavernicole au supravieţuit trasează acum linia vechilor ţărmuri.

sursa:natgeo.ro