De-a lungul unei perioade de mai bine de 150 de ani (sec. I î. Hr. - sec I d. Hr.), Dacia a fost înzestrată cu un veritabil sistem de apărare, cuprinzând mai mult de 90 lucrări de fortificaţii, de diferite tipuri: aşezări întărite, cetăţi şi fortificaţii de pământ. În ceea ce priveşte fortificaţiile Daciei preromane, cele din regiunea de sud-vest a Transilvaniei actuale constituie un grup aparte. Ridicate la sud de bazinul mijlociu al râului Mureş - în acea parte a Carpaţilor Meridionali care formează Masivul Şureanu -, ele au permis menţinerea sub control a căilor de acces către capitala regatului dac, Sarmizegetusa. [...] În această regiune a capitalei regatului, vestigiile locuirii dacice formează un ansamblu unic, în care elementele civilizaţiei autohtone se conjugă în modul cel mai fericit cu cele împrumutate din lumea clasică greco-romană.
Săpăturile arheologice efectuate la Sarmizegetusa - situată pe piciorul versantului vestic al Muntelui Şureanu - au adus la lumină locuinţe dacice rurale, în vecinătatea celor quasi-urbane, dovedind o preocupare pentru amenajarea teritorială şi urbană, ca şi existenţa unor funcţiuni de ordin economic, proprii centrelor similare (Feţele Albe, Ceata, Sarmizegetusa - Grădiştea de Munte); descoperim, cu această ocazie, şi fortificaţii propriu- zise, incendiate şi distruse de romani, cu ocazia victoriei lor, dobândită de Traian, în anul 106, care a desăvârşit, astfel, a doua campanie împotriva regelui dac Decebal. Fortificaţiile propriu-zise se clasifică în trei categorii: cetăţi ridicate în proximitatea marilor centre civile (Costeşti - Cetăţuie, Vîrful lui Hulpe şi Sarmizegetusa - acestea două, din urmă, pe teritoriul actualei localitati Grădiştea de Munte), cetăţi lipsite de aşezări civile în jur, ridicate din raţiuni strict militare (Costeşti - Blidaru, Luncani - Piatra Roşie) şi impozantul zid de apărare de la Cioclovina - Ponorici. Acesta din urmă este construit din lemn şi pietre nefasonate; are o lungime de mai mult de 2,5 kilometri şi bastioane imense, cu diametre între 40 şi 80 metri, ca şi ziduri perpendiculare şi oblice, adosate zidului principal şi menite să fragmenteze frontul de atac al inamicului. Întregul zid relevă tehnica tradiţională dacică, dar bastioanele şi zidurile perpendiculare trădează împrumuturi din lumea elenistică.
Sursa : Marius Blogs
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu