duminică, 8 martie 2009

Teorii speculative disputate

Lista de teorii alternative speculative foarte disputate pe care o vom prezenta în continuare include exemple de încercări care sunt considerate a fi la limită sau pseudoştiinţifice de către comunitatea ştiinţifică. Exemplele prezentate variază de la teorii considerate a fi false de marea majoritate cu excepţia câtorva persoane care le susţin şi până la teorii respectabile care reprezintă punctul de vedere al unei minorităţi. Unele dintre aceste metode sau obiceiuri sunt adesea foarte populare în afara comunităţii ştiinţifice.

Motivele care au dus la includerea exemplelor în această listă sunt următoarele:

Afirmaţii făcute fără a se furniza şi dovezi experimentale care să le sprijine;
Afirmaţii care contrazic rezultate experimentale deja cunoscute;
Imposibilitatea de a reproduce rezultatele în cadrul unui experiment;
Violarea principiului lamei lui Occam (alegerea explicaţiei celei mai simple atunci când există mai multe explicaţii viabile posibile).
Multe din aceste teorii sunt considerate ştiinţă patologică: un proces psihologic în care cei care cred în teoria respectivă şi care iniţial este posibil să fii pornit de la o metodă ştiinţifică, în mod inconştient se îndepărtează de acea metodă şi încep un proces patologic de interpretare convenabilă a datelor. John Horgan a folosit termenul ,,ştiinţă ironică” în cartea sa ,,Sfârşitul ştiinţei” pentru a descrie un mod speculativ neempiric în care intră uneori ştiinţa de mainstream.

De-a lungul istoriei comunitatea ştiinţifică a fost mai puţin deschisă faţă de noile idei decât este în prezent. O parte din teoriile respectate astăzi, cum ar fi deplasarea plăcilor tectonice sau ideea că pietrele pot să cadă din cer (meteoriţi) au fost respinse pentru că acestea contraziceau opiniile populare printre oamenii de ştiinţă şi nu pentru că erau în contradicţie cu rezultate experimentale stabilite în perioada respectivă. Prin urmare unele din teoriile care sunt considerate ca a fi pseudoştiinţifice în zilele noastre s-ar putea să fie acceptate drept teorii respectabile în viitor. Totuşi, mult mai adesea are loc procesul invers: este mult mai probabil ca o teorie populară sau ipoteză să fie discreditată în viitor.

Teorii

Biologie

Teoria creaţiei afirmă că originea tuturor lucrurilor care populează universul este rezultatul creaţiei făcute de un Dumnezeu creator. Creaţionismul se referă în general la o variantă a acestui concept al cosmologiei care este opusul teoriei evoluţiei.

Crearea biologică este un subset al ştiinţei creaţiei care încearcă să explice biologia fără evoluţie.

Erototoxina este o substanţă chimică neurologică a cărei existenţă este susţinută de dr. Judith Reisman, o militantă împotriva pornografiei. Aceasta se presupune că este produsă în creier în urma expunerii la pornografie imitând efectele drogurilor cumpărate la colţul străzii. Ea consideră că erototoxinele sunt substanţe care creează dependenţă reprezentând legătura dintre pornografie şi crime în serie, viol, molestarea copiilor şi disfuncţii erectile.

Scenariul creaţiei inteligente susţine că viaţa şi fiinţele vii prezintă semne că ar fi fost create cu un anumit scop. Argumentul principal este acela că viaţa este prea complexă pentru a fi apărut din întâmplare sau în urma evoluţiei pe o durată de milioane de ani.

Complexitatea ireductibilă este un concept care consideră că teoria ştiinţifică general acceptată conform căreia evoluţia doar în urma selecţiei naturale este incompletă sau greşită şi că este nevoie şi de alte mecanisme pentru a explica originile vieţii.

Complexitatea speciilor este un concept care consideră că ştiinţa informaţiei moderne poate funcţiona doar pornind de la probabilitatea evoluţiei genetice dacă se consideră contextul informaţiei conţinute de o genă.

Biofotonii sunt consideraţi a fi un mecanism de comunicare între celule pe baza luminii, uneori susţinându-se că aceştia ar fi substratul ştiinţific pentru chi-ul din cultura chineză.

Vitalismul constă în teorii care susţin că înţelegerea materiei vii ar trebui să fie radical diferită de cea a materiei nevii, cum ar fi agricultura biodinamică.

Forţa odică susţine că orice tip de viaţă este permis şi interconectat printr-o proprietate vitală.

Câmpurile morfogenetice se presupune că stau la baza creşterii sau comportării lucrurilor, organismelor vii, după modele create de alte lucruri similare care au existat anterior.

Transmutaţia biologică este ipoteza că organismele pot transforma elemente chimice, cum ar fi transformarea cuprului în fier.

Evoluţia cuantică se bazează pe presupunerea că mutaţiile genetice sunt dirijate prin intermediul efectelor cuantice.

Teoria vibraţiei mirosului presupune că senzaţia de miros apare datorită nasului care simte frecvenţa electronilor în mişcare în moleculele de miros.

Divinizare

Astrologia se referă la mai multe sisteme de înţelegere, interpretare şi organizare a cunoştinţelor despre realitate şi existenţa umană în funcţie de poziţia relativă şi mişcarea diferitelor corpuri cereşti naturale sau artificiale.

Cartomanţia este o formă de prezicere a viitorului folosindu-se un pachet de cărţi de joc.

Mediul este o persoană care are capacitatea specială de a primii informaţii de la o sursă supranaturală.

Chiromanţia evaluează caracterul unei persoane sau viitorul acesteia prin citirea liniilor din palmă.

O metodă de divinizare numită dowsing dă putere adepţilor să găsească apă, metale şi obiecte ascunse folosind o baghetă şi urmărind mişcările acesteia.

Prezicerea viitorului este practica citirii viitorului unui individ prin mijloace mistice sau supranaturale.

Geomanţia este o metodă de divinizare bazată pe interpretarea semnelor de pe pământ sau modelul apărut în praf. Se referă şi la un set de practici şi teorii bazate pe identificarea sau manipularea energiilor legate de pământ, incluzând dowsing, feng shui şi linii de dragon.

Numerologia studiază relaţia mistică dintre numere şi caracterul sau acţiunea obiectelor fizice sau a fiinţelor vii.

Ornitomanţia este o formă de divinizare care foloseşte zborul păsărilor pentru a prezice evenimente viitoare.

Teoria puterii piramidei afirmă că piramidele au puteri vindecătoare şi energie spirituală.

Vederea la distanţă este o formă de clarviziune în care subiectul poate vedea obiecte sau evenimente separate de acesta în spaţiu sau timp.

Scrying este denumirea dată tehnicii străvechi de privire într-un obiect pentru a obţine un efect clarvăzător.

Triz este metoda rezolvării problemelor tehnice şi a prezice schimbările tehnologice viitoare pe baza legilor obiective care guvernează evoluţia tehnologică.

Geologie

Teoria catastrofică susţine că Pământul a fost afectat de evenimente scurte şi neaşteptate care au avut efect global. O excepţie este tipul specific de catastrofă care nu mai este disputat al intrării Pământului în coliziune cu asteroizi şi comete.

Teoria Pământului gol susţine că Pământul ar fi gol în interior fiind posibil populat de o rasă de fiinţe superioare, oameni sau extratereştrii şi posibil chiar şi dinozauri.

Liniile ley sunt aliniamente ale unui număr de locuri de interes geografic cum ar fi megaliţii antici.

Teoria Pământului plat se bazează pe ideea că Pământul este turtit spre deosebire de concepţia ştiinţei moderne conform căreia Pământul are o formă aproape sferică.

Geologia potopului este o formă de creaţionism geologic care susţine că majoritatea trăsăturilor geologice ale Pământului pot fi explicate de o inundaţie globală.

Medicină

Acupunctura, în sensul tradiţional, este practica de a insera ace foarte subţiri în puncte specifice ale corpului pentru a redirecţiona chi-ul în scopul îmbunătăţirii sănătăţii. Deşi acupunctura are efect terapeutic recunoscut, ştiinţa medicală atribuie mecanismul acestor efecte altor surse decât chi-ului.

Reconsiderarea SID-ei este convingerea că legătura cauză efect dintre virusul HIV şi SIDA ar trebui reinvestigată sau, în formă extremă, că HIV nu există.

Kinesiologia aplicată este metoda de diagnosticare a organelor care nu funcţionează bine şi a efectului curent sau viitor al substanţelor asupra organismului prin testarea afecţiunilor prezentate de anumiţi muşchi.

Metoda Bates de îmbunătăţire a vederii se bazează pe teorii de acomodare şi patogeneză a miopiei care nu sunt acceptate de oftalmologie sau biologie.

Teoria bioritmului studiază modele de alterarea a fiziologiei, emoţiilor şi intelectului.

Unele teorii chiropractice atribuie afecţiuni care nu au legătură cu şira spinării unor deformaţii suferite de aceasta.

Teoria vindecării cu cristale susţine că cristalele au puteri vindecătoare, mistice şi paranormale.

Posedarea de către demoni este teoria care explică bolile mintale, având suport în biblie dar fiind respinsă în prezent de comunitatea psihiatrică.

Ipoteza Duesberg afirmă că uzul drogurilor recreaţionale şi farmaceutice este cauza principală a SID-ei şi nu virusul HIV.

Fadismul hranei se referă la tendinţa de a urma diete şi modele de hrănire idiosincratice.

Teoria creierului holonomic modelează funcţia cognitivă ca fiind ghidată de o matriţă de modele de interferenţă a undelor neurologice situate temporar între percepţia holografică Gestalt şi vectorii de cuante afective discrete derivaţi din potenţialul răsplatei anticipate.

Homeopatia este un sistem de medicină alternativă presupunând folosirea de substanţe foarte diluate având caracteristici similare cu ale condiţiei tratate. În multe cazuri nici o moleculă din substanţă nu rămâne în soluţia diluată.

Iridologia constă în examinarea irisului pentru a evalua gradul de sănătate.

Terapia cu magneţi este o medicină alternativă bazată pe conceptul că anumite boli pot fi tratate eficient prin expunerea la câmpuri magnetice.

Operaţia psihică este un tip de operaţie aparenţă realizată de un vindecător cu mâinile goale sau instrumente neortodoxe.

Reflexologia susţine că în urma masării unor anume zone din talpă se poate îmbunătăţi sănătatea unor părţi din corp.

Religia scientologică se opune psihiatriei susţinând că credinţa este cel mai bun tratament.

Trepanaţia este actul de realizare a unei găuri în cutia craniană pentru a elibera presiunea acumulată şi a ajuta persoana în cauză să ajungă la un grad superior de conştientizare.

Teoria vaccinului referitoare la autism sugerează că creşterea dramatică a numărului de cazuri de autism în lume poate fi atribuită răspunsului imunologic la vaccin sau efectului toxic al thimerosalului, substanţă folosită la conservarea vaccinurilor.

După unii vitamina C poate preveni şi vindeca boli variate dacă este luată în doze mari.

Fizică

Alchimia reprezintă încercarea de a transforma metalele în aur.

Autodinamica este teoria propusă spre a înlocui relativitatea specială, care se afirmă că a fost bazată pe presupuneri eronate.

Afacerea Bogdanov constă în controversa iscată de validitatea unei serii de lucrări teoretice de fizică publicate de gemenii francezi Igor şi Grichka Bogdanov, referitoare la evenimentele premergătoare Big Bang-ului.

Fuziunea la rece susţine că fuziunea nucleelor poate avea loc la temperaturi şi energii considerabil mai scăzute decât cele considerate necesare pentru a aduce nucleele împreună.

Cosmologia creaţiei oferită de Creaţioniştii Pământului Tânăr este alternativa care susţine că universul are o vechime de doar câteva mii de ani.

Teoria dinamică a gravitaţiei a lui Nikola Tesla care nu a fost niciodată publicată.

Universul electric este o idee bazată pe ipoteza că electricitatea joacă un rol mult mai mare în univers decât se crede în prezent.

Teoria lui Heim încearcă să rezolve incompatibilităţile dintre teoria cuantică şi relativitatea generală.

Teoria hidrino propune un atom de hidrogen în miniatură cu un electron împins mult mai aproape de nucleu decât la hidrogenul obişnuit.

Fotografia kriliană este fotografia imprimată la voltaj înalt. Existenţa acesteia nu este disputată însă interpretările paranormale ale imaginilor produse da.

Eterul luminiferous era mediul clasic de propagare a luminii dar după începutul secolului XX a fost discreditat de comunitatea fizicienilor.

Geocentrismul modern susţine că distribuţia uniformă a exploziei razelor gama demonstrează că ne aflăm în centrul universului.

Energia orgone a lui Wilhelm Reich nu s-a demonstrat nici până astăzi că într-adevăr există.

Maşinile perpetuum mobile sunt o clasă de maşini ipotetice în care energia consumată este mai puţină decât cea produsă, un rezultat care contrazice principiul conservării energiei.

Cosmologia plasmei reprezintă un subdomeniu al fizicii plasmei care încearcă să explice structurile de scară mare din univers.

Poliapa se presupune a fi o formă polimerizată a apei.

Fizica proceselor se alătură fizicii, teoriei automatelor şi ştiinţei cognitive într-o zonă a ştiinţelor generative în vederea unificării tuturor cunoştinţelor sistematice despre univers şi lume.

Teoria sistemelor reciproce pare să fie un nou sistem teoretic bazat pe mişcare în opoziţie cu materia.

Teoria stării stabile susţine că universul a existat dintotdeauna şi va continua să existe în aceeaşi stare macroscopică.

Teoria câmpurilor scalare modelează un mecanism primar care produce câmpul electric şi magnetic.

Undele scalare sunt considerate a fi unde longitudinale electromagnetice.

Sincronicitatea se referă la alinierea forţelor din univers în scopul creării unui eveniment sau circumstanţe.

Mercurul roşu este numele de cod pentru o substanţă presupus energetică care ar putea permite crearea bombei cu hidrogen fără explozia prin fisiune.

Cubul timpului reprezintă ideea că de fapt trăim patru zile pentru fiecare zi percepută, lucru de care nu suntem conştienţi datorită unei vaste conspiraţii academice.

Psihologie

Caracterologia este metoda citirii caracterului dezvoltată în anii ’20.

Metoda Coue vindecă şi facilitează evoluţia prin autosugestie.

Engramele se consideră a fi modele mintale conectate prin activarea în acelaşi timp.

Enneagrama este clasificarea caracteristicilor personalităţii care furnizează indicii referitoare la relaţiile intra şi inter personale.

Grafologia studiază scrisul şi legătura acestuia cu comportamentul, informaţii personale şi alte trăsături umane.

Parapsihologia este ramura ştiinţei care se ocupă cu studiul fenomenelor mintale care nu pot fi explicate de ştiinţa convenţională.

Patognomia studiază pasiunile şi emoţiile.

Frenologia pretinde că poate determina trăsăturile personalităţii şi criminalitatea pe baza formei capului.

Memoria fotografică reprezintă fotografierea mintală a paginilor tipărite.

Fiziognomia se bazează pe convingerea că studiul aspectului exterior al unei persoane, în special faţa, reflectă personalitatea acesteia.

Recuperarea memoriei este actul prin care se descoperă amintiri pierdute şi terapia necesară obţinerii acestui rezultat.

Gradul de sensibilitate defineşte sensibilitatea în funcţie de relaţia dintre viteza de procesare a informaţiei şi dimensiunea creierului.

Sociologie

Eugenia este teoria care susţine că în lipsa intervenţiei membrii societăţii mai puţin dezvoltaţi genetic îi vor depăşi în număr pe cei mai bine dezvoltaţi, aici fiind vorba de inteligenţă latentă, rasă şi calităţi morale.

Memetica este o abordare ştiinţifică a modelelor evoluţiei transferului de informaţie bazat pe conceptul de meme.

Darwinismul social reprezintă un set de teorii care guvernează relaţiile sociologice naturale ale umanităţii.

Xenologie

Criptozoologia studiază animale mitologice care se presupune că există.

Pseudoarheologia se referă la interpretarea senzaţională a trecutului în afara cadrului ştiinţific.

Ufologia este termenul care descrie studiul fenomenelor OZN, inclusiv afirmaţia că unele OZN-uri sunt vehicule conduse de extratereştrii.

Vril face parte din misticismul nazist fiind o interpretare a ufologiei în legătură cu pământul gol şi superfiinţe subterane prietene cu naziştii.

Altele

Alfa Curio Bet susţine că fiecare din literele alfabetului englez are un înţeles mistic care poate fi folosit pentru a descifra cuvintele.

Studierea codurilor din biblie susţine că se poate prezice viitorul prin examinarea statisticilor textului biblic.

Cunoaşterea biblică a ştiinţei în avans susţine că biblia face preziceri legate de ştiinţă.

Comunicarea facilitată este văzută ca mijloc alternativ de exprimare pentru oameni care nu pot vorbi sau dispun de un limbaj limitat.

Legile formale se consideră a fi nimic mai mult decât o prezentare neortodoxă a logicii propoziţionale.

Materializarea reprezintă crearea de materie din nimic doar pe bază de concentrare.

Noua cronologie consistă în teorii variate care susţin că cronologia general acceptată prezintă istoria ca a fi durat fie prea mult sau prea puţin.

Teoria noutăţii porneşte de la calendarul maiaş şi susţine că ceva important se va întâmpla în 2012, dată care corespunde sfârşitului calendarului maiaş.

Singularitatea tehnologică este teoria conform căreia se va crea inteligenţă superioară celei umane care va îmbunătăţi lumea în moduri ce nu se pot prezice încă.

Welteislehre este teoria apărută la începutul secolului XX care susţine că universul se bazează pe lupta constantă dintre gheaţă şi foc.


Surse:
List of alternative, speculative and disputed theories
Anomalous phenomenon
List of misconceptions
Obsolete scientific theories
Occam's razor
Paradigm
Pathological science
Philosophy of science
Pseudoscience / protoscience
Non-standard cosmology
What the Bleep Do We Know?!

Niciun comentariu: