Scris pe trup

De ce masura iubirii este pierderea ei? De ce odata cu pierderea iubirii realizam care a fost de fapt masura ei? Intrebari peste intrebari, ganduri fugare, analize intense si pana la urma, foarte putine raspunsuri.


Un narator fara nume, varsta si sex. Mai ales fara sex. Pentru ca exact aici este cel mai important detaliu al intregii naratiuni: este absolut inutil chinul de a afla daca vioara intai a romanului este un el sau o ea, deoarece tot ce conteaza este intensitatea sentimentului trait. Acest procedeu folosit de autoare ne transpune intr-o lume a androginismului, o lume in care razboiul dintre sexe devine lipsit de importanta, o lume in care puterea iubirii si senzualitatea descoperirii fizice a persoanei iubite ramane nealterata.


Pe ea o cheama Louise. Are parul parca desprins din picturile prerafaelite si pielea alba ca laptele. Dar persoana iubita, cea care-si asterne pe hartie dragostea traita atat de intens, nu are nici nici chip, nici nume, nici sex. In fond, dragostea nu cunoaste astfel de ingradiri, ci este asa cum o descopera protagonistii romanului: un drog care se consuma febril, cu disperare, si care lasa urme vizibile si invizibile scrise pe trup.

Scenele puternic descriptive, cu abundente detalii anatomice, zugravite in culori vii si intense, devin si mai demne de atentie atunci cand experientele senzoriale ale naratorului nu sunt ingradite de perspectiva propriei sexualitati. Eliberata de clisee, iubirea capata o cu totul alta imagine, este perceputa in cu totul alte dimensiuni. Si totusi, iubirea ca si cliseu apare in mod obsedant pe parcursul romanului. Casnicia este expusa ca fiind un cliseu exclusiv social al sa te asezi la casa ta, sa ai o familie fericita, sau cel putin multumita, sa duci o existenta comoda si linistita, in timp ce te iubesc, cuvinte complet lipsite de originalitate de altfel, se golesc in continuare de valoare prin infinita lor repetitie.

O foarte puternica poveste de dragoste, Scris pe trup este, dupa declaratiile autoarei, o descoperire a sinelui prin metaforele dorintei si ale bolii. Un roman intens, ca o scrisoare de dragoste, in care personajele se cauta nestiind ca exista, se gasesc intr-o noapte ploioasa si se iubesc nebuneste, pentru ca pana la urma sa rataceasca iremediabil drumul unul spre celalalt. Un adulter vazut din perspectiva amantului, iubirea vazuta ca un limbaj Braille inscriptionat pe trup, descifrabil insa doar dintr-un anumit unghi, ca un cod secret, urma tuturor iubirilor epuizate si pierdute. Amantii nu se supun la ceea ce se asteapta de la ei, ci isi traiesc sentimentele independent si intens.


Daca la O femeie a lui Peter Esterhazy femeia era cea care statea in centrul universului narativ, senzatiile si sentimentele fiind adiacente existentei acesteia intr-un anume context, in Scris pe trup, Janette Winterson a incercat cu totul altceva: identitatea si sexul naratorului sunt invaluite in mister si cad pe un plan secundar, tocmai spre a sublinia importanta si intensitatea iubirii traite. Deoarece in engleza acest lucru i-a iesit minunat autoarei, citind traducerea in limba romana, va trebui sa porniti din start cu ideea ca nu conteaza sexul naratorului, savurand astfel in liniste explozia de senzatii ce transpare dintre copertile romanului.

de Liuta Monica

sursa: ifeel