sâmbătă, 31 ianuarie 2009

Traditiile: Rovinari

Ziua de 20 iulie, moment important al crestinatatii, sarbatoreste pomenirea suirii la Cer cea de foc purtatoare a Sfantului, Maritului Prooroc Ilie Tesviteanul, care stapaneste fulgerele. Sfantul Ilie este insa, pentru romani, si patronul si protectorul muntilor, al ºarii Lovistei, dar si al energeticienilor, aviatorilor si drumarilor. Despre Sfantul Ilie se spune ca este singurul care s-a urcat la cer nu numai cu sufletul, ci si cu trupul, fiind "ridicat la ceruri intr-un vartej de flacari si intr-un car de foc". Sfantul Ilie a fost fiul unui preot din tinutul Arabiei, din neamul lui Aaron, si a locuit in cetatea Tesve, aflata dincolo de Iordan, localitate care i-a adus si numele de Ilie Tesviteanul. Sfantul Ilie a trait cu peste opt sute de ani inainte de intruparea Mantuitorului, pe vremea lui Ahab, regele evreilor. Acest rege, la indemnul sotiei sale, o printesa feniciana, l-a parasit pe Dumnezeu si i s-a inchinat lui Baal, intorcandu-se la paganatate si prigonindu-i pe aparatorii dreptei credinte.

Sarbatoarea Sfantului Ilie semnifica miezul verii pastorale. La aceasta data, ciobanii puteau sa coboare in sate, pentru prima data dupa urcarea oilor la stana. Tot cu ocazia acestei zile, ciobanii aduceau in dar iubitelor sau sotiilor lor furci de lemn pentru tors, lucrate uneori chiar de ei. Pe vremuri, exista obiceiul ca de ziua Sfantului Ilie sa se organizeze intalniri ale comunitatilor satesti aflate pe ambii versanti ai Carpatilor (numite nedei), se tineau targuri, iarmaroace si balciuri. Unele, asa cum este Nedeia de la Polovragi, s-au pastrat cu sfintenie pana in zilele noastre.

Niciun comentariu: